IPB

Welcome Guest ( Log In | Register )

DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIȚÎN

This topic is about DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIȚÎN, the author, Rebel, wrote about: Intersanta abordare a lui Soljenitin, mai ales pentru anul respectiv. DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIȚÎN UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978) Sincer, ... To read more just scroll down

 
Reply to this topicStart new topic
> DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIȚÎN, UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)
Rebel
post Jan 21 2010, 05:57 PM
Post #1


specialist
******

Group: Membri
Posts: 2.198
Joined: 11-July 08
From: Location Unknown
Member No.: 117.474



Intersanta abordare a lui Soljenitin, mai ales pentru anul respectiv.


DISCURSUL LUI ALEKSANDR SOLJENIȚÎN
UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE 1978)

Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversări de la înființarea acestei atât de vechi și de ilustre universități. Deviza Harvard-ului este VERITAS. Adevărul însă e foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conține o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar. Acum 3 ani am fost adus în S.U.A. să spun lucruri care au fost respinse, care au părut inacceptabile. Astăzi sunt numeroși cei care le consimt...


Căderea 'elitelor'

Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai puternică a Apusului. Lumea occidentală și-a pierdut curajul civic, atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare țară, în fiecare guvern și, desigur, în Organizația Națiunilor Unite. Acest declin al curajului este sensibil mai cu seamă în pătura conducătoare și predominant în pătura intelectuală, de unde senzația că întreaga societate este lipsită de curaj. Politicienii și intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această șovăială, în acțiunile lor, în discursuri și mai ales în considerațiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acționa, care fundamentează politica unui stat pe lașitate și servilism, este unul pragmatic, rațional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală si chiar morală. Acest declin al curajului, care, pe ici pe colo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăție, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile politicienilor și/sau intelectualilor cuprinși de un acces subit de vitejie și de intransingență, în fața guvernelor slabe, a țărilor slabe pe care nu le susține nimeni sau ale mișcărilor condamnate de toți și incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă și mâinile le înțepenesc atunci când se află în fața guvernelor puternice, a forțelor amenin-țătoare, în fața agresorilor și a Internaționalei terorii. Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca semnul premergător al sfârșitului?
Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viață este orientată spre libertate și căutarea fericirii (lucruri evidențiate de către americani în Declarația de Independență). Astăzi, în sfârșit, după atâtea decenii de progres social și tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspirații: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecare cetățean și-a văzut libertatea atât de mult dorită, calitatea și cantitatea bunurilor materiale ce-i stau la dispoziție, pe care oricând poate să și le procure, cel puțin teoretic, o fericire completă, dar o fericire în sensul unei sărăciri, dacă avem în vedere felul în care s-au scurs aceste decenii.


O societate în depresie

În tot acest timp a fost neglijat un detaliu psihologic: dorința de a poseda mereu mai mult și de a avea o viață și mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroși obraji din Apus, trăsăturile adânci ale anxietății și chiar ale depresiei, cu toate că e obișnuit firește, să ascundă cu grijă astfel de sentimente. Această competiție intensă și activă sfârșește prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creșteri spirituale.
Independența individuală în fața mai multor forme de presiune a fost garantată de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunăstare la un nivel pe care părinții și bunicii lor nu și l-au putut imagina; a devenit posibilă creșterea tinerilor în conformitate cu aceste idealuri, de20a-i pregăti și chema la dezvoltarea fizică, la fericire, la divertis-ment, la posesia de bunuri materiale și bani, la recreere, la o libertate practic nelimitată în alegerea plăcerilor. Pentru ce să renunțe la toate astea? În numele a ce să-și riște prețioasa existență pentru apărarea binelui comun, mai cu seamă când, în mod suspect, securitatea națională ar trebui apărată undeva, într-o țară îndepărtată?
Biologia însăși ne învață că un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astăzi confortul vieții din societatea occidentală începe să-și dea de-o parte masca vătămătoare. Societatea occi-dentală și-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care aș numi-o legalistă. Limitele drepturilor omului și ale binelui sunt fixate în cadrul unui sistem de legi; aceste limite însă sunt foarte relative. Occidentalii au dobândit o impresionantă ușurință în a utiliza, interpreta și manipula legea, în același timp în care legile tind să devină mult prea complicat de înțeles pentru o persoană de nivel mediu, fără sprijinul unui specialist. Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care trebuie să-și spună ultimul cuvânt. Dacă cineva se situează pe un punct de vedere legal, nimic nu i se po ate opune; nimeni nu-i poate atrage atenția că s-ar putea afla totuși într-o situație ilegitimă. De neconceput să-i vorbești despre jenă, reținere sau renunțarea la aceste drepturi; cât despre a-i cere vreo jertfă sau un gest dezinteresat, asta ar părea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodată vorbindu-se despre o abținere, o renunțare de bună voie. Fiecare luptă pentru a-și extinde propriile drepturi până la limita extremă a cadrului legal.


'Mediocritate spirituală'

Toată viața mea am trăit sub un regim comunist și pot să vă spun că o societate fără o raportare legală obiectivă este ceva absolut îngrozitor. Însă o societate bazată doar pe litera legii, fără să meargă puțin mai departe, eșuează lipsindu-se de folosirea în propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilități umane. Litera legii este prea rece și prea formală pentru a avea o influență benefică asupra societății. Când întreaga viață, în ansamblul ei, este înțesată de relații20în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează și cele mai nobile elanuri ale omului. Și va fi pur și simplu imposibil să facem față provocărilor secolului nostru, înarmat amenințător, doar cu armele unor structuri sociale legaliste. Astăzi societatea occidentală ne arată că împărățește peste o inegalitate între libertatea de a îndeplini binele și libertatea de a săvârși răul. Un bărbat de Stat care vrea să facă un lucru efectiv constructiv pentru țara sa trebuie să acționeze cu o sumedenie de precauții, chiar cu timiditate, am putea spune. Încă de la început se izbește frontal de mii de critici pripite și iresponsabile. Se află expus constant directivelor Parlamentului European și presei. Trebuie să-și justifice pas cu pas deciziile, cât de bine sunt întemeiate și lipsite de cea mai mică greșeală. Iar un om excepțional, de mare valoare, care are în cap proiecte neobișnuite și neașteptate, nu are nici o șansă să se impună. Încă de la început i se vor întinde mii de capcane. Rezultatul este acela că mediocritatea triumfă sub masca restricțiilor democratice. Este ușor să subminezi de oriunde puterea administrativă și, de fapt, ea chiar s-a diminuat considerabil în toate țările occidentale. Apărarea drepturi lor individuale a căpătat asemenea proporții, încât societatea ca atare se află acum complet lipsită de apărare împotriva oricărei inițiative. În Apus este timpul de a apăra nu atât drepturile omului, cât mai cu seamă îndatoririle sale.
Pe de altă parte, s-a acordat un spațiu nelimitat unei libertăți distructive și iresponsabile. Se adeverește că societatea nu are decât infime mijloace de apărare în fața prăpastiei decadenței umane, bunăoară în ceea ce privește proasta folosire a libertății în materie de violență morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime și groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate și că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care acești copii îl au să nu se uite sau să respingă asemenea spectacole. Organizarea legalistă a vieții și-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului...
Evoluția a fost treptată, însă pare să fi avut ca punct de plecare binevoitoarea concepție umanistă conform căreia omul, stăpân al lumii, nu poartă în sine nici un fel de sămânță a răului, și tot ceea ce existența noastră ne oferă în materie de viciu este pur și simplu rodul sistemelor sociale greșite, ce trebuie amendate și corectate. Totuși, este destul de straniu să vezi cum crima nu a dispărut în Occident, chiar dacă aici par a fi fost atinse cele mai bune condiții de viață socială. Ba chiar crima este mai prezentă decât în societatea sovietică mizerabilă și fără lege...


Media confecționează un 'spirit al vremii'

Desigur, presa se bucură și ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce responsabilitate se exercită asupra jurnalistului sau jurnalului, la întâlnirea cu cititorii săi, ori cu istoria? În cazul în care aceștia au fost înșelați prin divulgarea unor informații sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori ce s-au comis la cel mai înalt nivel de Stat, există un singur caz de jurnal sau jurnalist care să-și fi exprimat public regretul? Nu, bineînțeles că nu, asta ar afecta vânzările. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rău pentru o nație, jurnalistul 'se scoate', scapă întotdeauna. Având în vedere că este nevoie de o imediată și credibilă informare, el se vede nevoit să recurgă la zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, și nimic din toate astea nu e dat la o parte; însă minciunile astea se instalează în memoria cititorului. Câte judecăți pripite, fără discernământ, superficiale și înșelC4toare sunt astfel emise zilnic, revărsând tulburare asupra cititorului și lăsându-l pradă ei? Presa poate juca rolul de opinie publică sau de a amăgi. Așa se face că vedem teroriști zugrăviți cu trăsăturile unor eroi, secrete de Stat ce ating securitatea națională divulgate în piața publică, sau amestecul fără pic de rușine în viața intimă a persoanelor cunoscute, în virtutea sloganului 'Toată lumea are dreptul să știe tot'. Numai că este un slogan ipocrit, al unei societăți ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept, dreptul oamenilor de a nu ști, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de bârfe, prostii și vorbe în vânt. O persoană care duce o viață plină de trudă și sens nu are deloc nevoie de acest șuvoi apăsător și neîntrerupt de informații [...]
Alt lucru care nu va scăpa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa riguros univocă: descoperirea unui curent general de idei privilegiate în sânul presei occidentale în ansamblu, un fel de spirit al vremii, după criterii de judecată recunoscute de toți, de interese comune, suma acestora dând sentimentul nu al unei competiții, ci al unei uniformități. Există poate o libertate nelimitată a presei, dar cu certitudine nu și una pentru cititor. Ziarele nu fac decât să transmi tă cu putere și emfază toate aceste opinii care nu contrazic curentul de opinie dominant. Fără să aibă nevoie de cenzură, curentele de gândire, de idei la modă sunt separate cu grijă de cele care nu le cântă în strună, iar acestea din urmă, fără a fi propriu-zis interzise, nu au decât puține șanse să pătrundă printre celelalte reviste literare și periodice, ori chiar să fie transmise în învățământul superior. Studenții voștri sunt liberi în sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtați goi de entuziasmul modei. Fără să fie vorba, ca în Est, de o violență fățișă, această selecție operată de modă, această nevoie de a te conforma modelelor standardizate, împiedică pe gânditorii cei mai originali să-și aducă contribuția lor la viața publică și provoacă apariția unui primejdios spirit gregar, care se opune unei creșteri în adevăratul sens al cuvântului. În S.U.A. mi s-a întâmplat să primesc scrisori din partea unor persoane de o eminentă inteligență... poate un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la renașterea și mântuirea țării sale, dar țara nu avea cum să-l audă, pentru că mediei nici nu-i trecea prin cap să-i dea cuvântul. Iată ce dă naș tere unor puternice prejudecăți de masă, unei orbiri care, în epoca noastră, este în mod special primejdioasă [...]


Eroarea materialistă a gândirii moderne

Toată lumea acceptă că Vestul este cel care arată lumii calea către reușita dezvoltării economice, chiar dacă în acești ultimi ani a putut fi serios zdruncinat de o inflație haotică. Cu toate astea, o mulțime de oameni din Vest nu sunt satisfăcuți de societatea în care trăiesc. O desconsideră, sau o acuză că nu se situează la nivelul de maturitate cerut de umanitate. Și mulți se simt îndemnați să alunece spre socialism, ceea ce reprezintă o tentație falsă și periculoasă. Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenți aici nu mă va suspecta că doresc să fac critica sistemului occidental în ideea de a sugera socialismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o țară unde socialismul a fost pus în lucrare, nu mă voi pronunța câtuși de puțin pentru o asemenea alternativă [...]. Dar de aș fi întrebat invers, dacă aș putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru țara mea, aș da cu toată onestitatea un răspuns negativ. Nu, nu voi lua societatea voastră drept model de transformare pentru țara mea. Bineînțeles o societate nu poate să rămânC4 în abisurile anarhiei, cum este cazul țării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenței și agresiunii, sufletul omenesc aspiră la lucruri mai înalte, mai arzătoare, mai pure decât cele oferite astăzi de stereotipiile unei societăți masificate, modelate prin revoltătoarea invazie a publicității comerciale, prin abrutizarea venită prin intermediul televizorului și printr-o muzică intolerabilă.
Toate acestea reprezintă un lucru sensibil pentru numeroși observatori din orice colț al planetei. Modul de viață occidental reprezintă din ce în ce mai puțin un model de urmat. Sunt simptome relevante prin care istoria lansează avertismente înspre o societate amenințată ori aflată în pericol. Astfel de avertismente sunt, în cazul de față, declinul artelor, sau absența unor bărbați de Stat. Și se întâmplă uneori ca semnele să fie în mod particular concrete și explicite. Centrul democrației și culturii voastre a fost lipsit de curent vreme de câteva ore [în ziua de 13 iulie 1977 o pană de curent a afectat nouă milioane de oameni în New York, rămași în întuneric pentru 25 de ore - n. tr. ], și iată că brusc o mulțime de cetă eni americani s-au dedat la jafuri și scandal. Ceea ce înseamnă că tencuiala mai trebuie finisată și că sistemul social e instabil și chiar slab într-un anume punct. Dar lupta pentru planeta noastră, o luptă fizică și spirituală, o luptă de proporții cosmice, nu se află undeva într-un viitor îndepărtat, ea deja a început. Forțele Răului au început ofensiva lor decisivă. Deja simțiți presiunea pe care o exercită, și, cu toate astea, ecranele și scrierile voastre sunt pline de zâmbete la comandă și pahare ridicate. De ce această bucurie? Cum oare de a putut Vestul să alunece din mersul său triumfal în debilitatea lui de azi? A cunoscut cumva în evoluția sa momente fără întoarcere care să-i fi fost fatale, a rătăcit drumul? Nu pare a fi cazul. Vestul a continuat să avanseze cu pași fermi, adecvați intențiilor proclamate pentru societate, braț la braț cu un progres tehnologic uluitor. Și absolut dintr-o dată s-a pomenit în starea de slăbiciune de azi. Asta înseamnă că eroarea trebuie să se afle la rădăcină, la fundamentul gândirii moderne. Mă refer la viziunea asupra lumii care a prevalat în Occident, în epoca modernă. Mă refer la viziunea asupra lumii care a prevalat în Occident și care s-a născut în Renaștere, și ale cărei dezvolt ri politice s-au manifestat începând cu Secolul Luminilor. Ea a devenit baza doctrinei social-politice și ar putea fi numită umanismul raționalist sau autonomia umanistă; autonomia proclamată și exercitată de om la întâlnirea cu toate forțele superioare lui. Putem vorbi, de asemeni, de antropocentrism: omul este văzut ca fiind centrul a tot și a toate.
Din punct de vedere istoric, este posibil ca ușorul declin care s-a petrecut în Renaștere să fi fost inevitabil. Evul Mediu ajunsese la epuizare din pricina represiunii intolerabile asupra naturii carnale a omului, în favoarea naturii sale spirituale. Însă, îndepărtându-se de spirit, omul s-a înstăpânit de tot ceea ce este material. Cu exces și fără nici o măsură. Gândirea umanistă, care s-a proclamat drept călăuză a noastră, nu admitea existența unui rău intrinsec în om și nu vedea altă îndatorire mai nobilă decât răspândirea fericirii pe pământ. Iată ce angaja civilizația occidentală modernă, nou născută, pe panta primejdioasă a adorării omului și nevoilor materiale. Tot ceea ce se afla dincolo de bunăstarea fizică și de acumularea bunurilor materiale, toate celelalte nevoi umane caracteristice unei naturi subtile și superioare, au fost zvârlite în afara câmpului interesului de Stat și a sistemului social, ca și cum viața n-ar avea nicidecum un sens mai înalt. În acest fel s-au lăsat falii deschise, prin care s-a năpustit răul, iar halena lui putregăită suflă astăzi liberă. Mai multă libertate în sine nu reduce câtuși de puțin din problemele umane ale lumii, ba chiar adaugă unele noi.


Vestul la fel de materialist ca și Estul

Cu toate astea, în tinerele democrații, precum democrația americană nou născută, toate drepturile individuale ale omului se întemeiază pe credința că omul este o creatură a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordată individului condiționat, supusă constant responsabilității sale religioase. Aceasta a fost moștenirea secolului trecut [XIX].
Toate limitările de acest fel s-au atenuat în Occident, unde a survenit o emancipare deplină, în pofida moștenirii morale a veacurilor creștine, cu miracolele lor de îndurare și jertfă. Statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes și chiar cu asupra de măsură drepturile omului, însă omul a văzut cum i se ofilește de tot conștiința propriei responsabilități față de Dumnezeu și de societate. În tot timpul ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost definitiv realizat, astfel încât lumea se găsește într-o cruntă criză spirituală ș i într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnicii, inclusiv cucerirea spațiului, a Progresului atât de mult trâmbițat, n-au reușit să răscumpere mizeria morală în care a căzut veacul al XX-lea și pe care nimeni nu a bănuit-o în veacul al XIX-lea .
Umanismul devenind în creșterea sa din ce în ce mai materialist, permite, cu o incredibilă eficacitate, conceptelor sale să fie utilizate mai întâi de socialism, apoi de comunism, astfel încât Karl Marx a putut spune în 1894 că 'comunismul este un umanism naturalizat'. S-a adeverit ulterior că această judecată era departe de a fi falsă. Vedem aceleași pietre care stau atât la baza unui umanism alterat, cât și la cea a tuturor tipurilor de socialism: un materialism de nestăvilit, o eliberare față de religie și de responsabilitatea religioasă, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare pretins științifică. Nu este întâmplător că toate aceste promisiuni retorice ale comunismului se centrează pe Omul cu O mare și fericirea lui terestră. La prima vedere este vorba de o apropiere rușinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte comune între gândirea occidentală și cea a Estului? Aici este logica materialistă...
Nu mă gândesc la cazul unei catastrofe aduse de un război mondial și la schimbările ce ar putea surveni în societ ate. Atâta vreme cât ne sculăm în fiecare dimineață sub un soare blajin, viața noastră inevitabil se va țese din banalitățile cotidiene. Însă este vorba de un dezastru care pentru mulți este deja prezent în noi. Mă refer la dezastrul unei conștiințe umaniste perfect autonome și nereligioase. Ea a făcut din om măsura tuturor lucrurilor pe pământ, omul nedesăvârșit, care nu este niciodată complet dezbrăcat de mândrie, egoism, invidie, pofte, vanitate și atâtea alte păcate. Plătim astăzi pentru greșelile care n-au apărut așa hodoronc-tronc la începutul călătoriei noastre. Pe drumul care ne-a purtat din Renaștere până astăzi, experiența noastră s-a îmbogățit, dar am pierdut ideea unei entități superioare care, odinioară, mai înfrâna din patimile și iresponsabilitatea noastră.
Ne-am pus prea multe nădejdi în transformările politico-sociale, iar acum iese la iveală faptul că am dat la o parte tocmai ce aveam mai de preț: viața noastră interioară. În Est ea e călcată în picioare de bâlciul Partidului unic, în Vest de bâlciul Comerțului. Ceea ce e înfricoșător nu este nici măcar realitatea unei lumi sfărâmate, ci faptul că părțile ei suferă de aceeași boală. Dacă omul, așa cum o declară umanismul, ar fi fost născut numai pentru fericire, cu atât mai mult nu ar fi fost născut ca să moară. Însă, dedicat trupește morții, sarcina lui pe acest pământ este cu atât mai spirituală. Nu un urlet zilnic, nu căutarea celor mai bune mijloace de achiziție, iar apoi cheltuiala veselă de bunuri materiale, ci împlinirea unei dure și permanente îndatoriri, astfel încât drumul întregii noastre vieți să devină experiența unei înălțări spirituale: să părăsim această lume ca niște creaturi mai înalte decât cum am intrat în ea.


A privi în sus la scara valorilor noastre umane

Este imperativ să privim în sus, în ascensiune, scara valorilor umane. Precaritatea ei actuală este înspăimântătoare. Nu mai este posibil ca vechea măsură cu care se cuantifică eficiența unui președinte să se limiteze doar la cât de mulți bani pot fi câștigați, ori la cât de îndreptățită este construcția unui gazoduct. Este vorba de o mișcare acceptată de bunăvoie, care să atenueze patimile noastre, o mișcare acceptată cu seninătate, astfel încât umanitatea să se ridice deasupra curentului materialist care a încătușat lumea. Chiar dacă am reușit să o ferim a fi distrusă de un război, viața noastră trebuie să se schimbe, dacă nu vrem să piară prin propriul ei păcat. Nu ne mai putem lipsi de ceea ce este fundamental pentru viață și societate. Este adevărat că omul se află deasupra tuturor și a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui? Activitățile umane și sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea materială? Avem dreptul de a promova această expansiune în detrimentul integrității vieții noastre spirituale?
Dacă lumea nu a ajuns încă la final, atunci ea atins o etapă hotărâtoare în istoria ei, asemănătoare cu importanța cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu spre Renaștere. Această cotitură pretinde din partea noastră o dragoste spirituală. Va trebui să ne ridicăm la o perspectivă mai înaltă, la o nouă concepție de viață, în care natura noastră carnală să nu mai fie diabolizată, așa cum s-a întâmplat în Evul Mediu, iar firea noastră spirituală să nu mai fie călcată în picioare, așa cum s-a întâmplat în epoca modernă. Ascensiunea noastră ne îndreaptă spre o nouă etapă antropologică. Nimeni, pe acest Pămînt, nu mai are altă soluție decît să se ridice spre înălțimi. Mereu mai sus.

'CARĂ-TE DE AICI, SOLJENIȚÎN !'


Două au fost marile discursuri cu care Aleksandr Soljenițîn a scandalizat America și Europa Occidentală, devenind de atunci încolo, pentru cei mai mulți, un indezirabil. Unul a fost rostit în Franța, la Vendée, pe o ploaie infernală, în fața câtorva mii de oameni, în toamna lui 1993, cu prilejul comemor8 3rii a 200 de ani de la primul mare genocid din istoria modernă a lumii, pe care Soljenițîn l-a denunțat fără menajamente, arătând tuturor abominabila crimă a Revoluției Franceze, ce masacrase cel puțin 117.000 de creștini (cf. Le livre noir de la Révolution Français, Cerf, 2008). Celălalt discurs, rostit la 8 iunie 1978, cu prilejul ședinței solemne de sfîrșit de an la Universitatea Harvard, a declanșat un potop de invective și răstălmăciri. Cu toate că refuzase o dată invitația, în 1975, la fel cum făcuse în ultima vreme cu alte câteva sute de invitații asemănătoare, de data aceasta marele disident rus acceptă. Trecuseră doi ani de când nu mai luase cuvântul în public, iar temperamentul său îl îndemna s-o facă iarăși. Aflat de 4 ani în Occident, sfârtecase fără preget, prin scris și viu grai, comunismul, dar în același timp aflase, în noua lume în care își trăia acum exilul, lucruri primejdioase și neliniștitoare, pe care simțea că nu le mai poate trece sub tăcere. Așa că s-a gândit ca discursul de la Universitatea Harvard să fie dedicat slăbiciunilor Occidentului. L-a pregătit cu grijă, încă de la începutul primăverii. Pe măsură ce îi traducea discursul în limba engleză și-l dactilografia, I. A. Ilovaiskaia, o cola boratoare a sa și bună cunoscătoare a lumii occidentale, îi repeta soției scriitorului rus doar unul și același lucru: 'Asta chiar că n-o să i-o mai ierte nimeni!'. Cei 25.000 de oameni care l-au ascultat la Universitatea Harvard vreme de un ceas, rămânând neînduplecați în ploaia de vară, se așteptau, desigur, ca de obicei, la un discurs anticomunist. Numai că autorul Arhipelagului Gulag (Gulag fiind prescurtarea lui Glavnoe Upravlenie Lagherei - 'Direcția Principală a Lagărelor') le-a vorbit despre cu totul altceva: despre neglijarea reperelor morale autentice din politica și societatea occidentală, despre derapajul noțiunii de libertate către libertinaj și dezlănțuirea patimilor, despre estomparea conștiinței răspunderii omului în fața lui Dumnezeu și a societății, despre 'Drepturile omului' ridicate pe un piedestal atît de înalt încît distrug drepturile societății și chiar societatea însăși, despre lașitatea politicienilor și a intelectualilor, despre presa care își închipuie că totul îi este permis, despre dictatura modei politice și a ideilor la modă în detrimentul adevăratei libertăți de opinie, fapt ce conduce la o surprinzătoare uniformitate de opinii! 'Aici i-am enervat eu cel mai tare' - avea să recunoască oarecum ironic Soljenițîn, care a arătat auditoriului cum aceeași concepț ie despre lume izvorâtă din raționalismul umanist domnește și în Apusul capitalist ca și în Răsăritul comunist. Iar în fața forțelor Răului care și-au pornit atacul final omenirea nu mai are altă șansă decât să redescopere valorile morale, ridicându-se la o nouă treaptă de gândire, la o nouă etapă antropologică. 'Nimeni, pe acest Pămînt, nu mai are altă soluție decît să se ridice spre înălțimi', așa își încheia Aleksandr Soljenițîn faimosul său discurs de la Harvard. Apoi, vreme de două luni, s-a dezlănțuit o adevărată urgie. Comentatori politici, jurnaliști, politicieni, intelectuali s-au năpustit asupra disidentului rus. Până și soția președintelui Jimmy Carter a intervenit în mod special la Clubul Național de Presă, pentru a spune că nu exista în America nici o decadență spirituală, ci dimpotrivă, o înflorire în toate direcțiile. Toți, care mai de care, băteau cu frenezie câmpii spunând: 'A adus un deserviciu păcii prin apelul său la războiul sfînt', sau: 'A arătat că nu e nici creștin, nici intelectual, ci doar un cinic provocator de războaie, animat de dorința de răzbunare', sau: 'Americanii sunt de vină că primesc și încurajează atîția imigranți din Europa de Est, purtători ai unui spirit răzbunător', sau: 'Partizan al războiului rece... Fanatic... Mistic ortodox... Doctrinar feroce... Romantic al politicii... Radicalism conservator... Discurs reacționar... Nu vede rostul libertății, iar rostul democrației i se pare foarte relativ... O voce care iese din trecut. Un slavofil din secolul al XIX-lea... Nu i-am publicat oare cărțile? De ce nu ne este recunoscător?!...' - și tot așa mai departe. În sfârșit, erau și o sumedenie de recomandări practice, dintre care una revenea cu obstinație: 'Dacă nu-ți place pe-aici, cară-te!'. După ce lucrurile s-au mai calmat și au început să apară comentarii mai echilibrate, marele scriitor rus avea să mărturisească, nu fără oarecare amărăciune: 'Pînă la discursul de la Harvard, îmi închipuisem cu naivitate că trăiesc într-o țară unde poți spune ce vrei, fără a flata societatea înconjurătoare. Dar, în realitate, și democrația așteaptă să fie flatată. Cîtă vreme îndemnasem lumea în U.R.S.S., totul era în regulă - dar în Statele Unite? Cară-te de aici, Soljenițîn!'.
Oare de câte ori viața sau semenii i-au spus așa, cu voce tare, ori numai în gând, celui care a fost dizidentul par excellence al veacului trecut: 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'? A luptat curajos, pe front, cu arma în mână, împotriva n azismului, ca apoi să îl critice pe Stalin și comportamentul soldaților ruși după capitularea germană. În 1945, când avea numai 27 de ani, a fost arestat în Prusia Orientală în urma interceptării unei astfel de corespondențe. Așadar, 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'. Anchetat la Lubianka și Butîrki, capătă 8 ani de lagăr de muncă. Din nou, 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'. Într-unul dintre lagărele de reeducare de la Karaganda i se descoperă o tumoare malignă. De astă-dată viața însăși pare să-i fi strigat: 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'. Și totuși scapă ca prin minune. Eliberat în 1953, cu doar câteva săptămâni înainte ca Stalin să moară, e exilat pe viață undeva în Asia Centrală. Prin urmare, din nou, 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'. Începe să scrie. Dar după ce povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, o primă mărturie din lagărele de concentrare, vede lumina tiparului la intervenția lui Hrușciov (interesat în realitate doar să-și rezolvele problemele interne de putere, descotorosindu-se de stalinism și de oamenii lui), încep să i se confiște manuscrisele. Breasla scriitorilor e revoltată de felul său de a scrie. Printr-o scrisoare adresată Uniunii Scriitorilor, Mihail Alexandrovici Șolohov, autorul romanului Pe Donul liniștit și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1965), cerea ca Soljenițîn 'să nu mai fie lăsat să se mai apropie de vreo unealtă de scris' (atenție, nu de vreo tipografie, ci de vreo unealtă de scris!). În cele din urmă, este dat afară din Uniunea Scriitorilor. Așadar, din nou, 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'. Apoi este expulzat din Uniunea Sovietică și i se retrage cetățenia. 'Cară-te de aici, Soljenițîn!'... Abia târziu, Gorbaciov (pe care nu l-a simpatizat) îi va reda cetățenia în vara lui 1990, dar se va întoarce abia 4 ani mai târziu. Refuză o decorație de la Elțîn (pe care l-a disprețuit) și se apropie în niște limite de Putin, căruia i-a apreciat mai ales efortul de restaurare a demnității poporului rus, umilit nu numai de comunism, ci și de prăbușirea lui. Limitele și le explicase, într-un fel, încă din 1973, în 'Scrisoarea către conducătorii URSS': 'Nu trebuie să tindem spre supradimensionarea statului, ci către o clarificare spirituală a duhului care a mai rămas în el'. La urma urmei, cine a fost Aleksandr Soljenițîn? Și de ce a supărat el pe toată lumea, rămânând veșnicul disident? A fost un naționalist, așa cum s-au precipitat mulți să-l eticheteze? Un dușman al liberalismului? Un nostalgic slavofil? Cred că Soljenițîn a fo st mai mult decât toate astea. A fost un mare scriitor rus 'cu frica lui Dumnezeu', un creștin care și-a asumat pînă la capăt, fără rest, condiția și spiritul Evangheliei. Pentru societatea românească de astăzi, discursul său rostit cu 30 de ani în urmă la Universitatea Harvard este cu atât mai zguduitor cu cât nu reprezintă câtuși de puțin o întoarcere în trecut, ci o oglindă necruțătoare, care ne arată chipul schimonosit al prezentului. Ne sunt la fel de familiare și observațiile lui Soljenițîn ca și urgia ce a urmat. Pentru noi, toate se întâmplă acum. De aceea nu-mi fac nici un fel de iluzii. Așa cum adevărul rămâne același, aceleași vor fi și reacțiile. Dar ceea ce va rămâne peste vremi este ecoul cuvintelor uneia dintre cele mai tari conștiințe ale lumii noastre, care, conștientă de fragilitatea naturii umane, se ruga la vremea scrisului astfel: 'Multe lucruri, chiar apropiate, îmi scapă: mâna Celui Preaînalt mă va corecta încă în multe lucruri. Dar aceasta nu mă mâhnește. Aceasta mă și bucură, aceasta mă și întărește în credința că nu concep și nu conduc eu totul, că eu nu sunt decât o sabie bine ascuțită atârnând deasupra forței impure, o sabie vrăjită, capabilă s-o taie în bucăți și s-o împrăștie în cele patru vânturi. Ajută-mă, Doamne, să nu mă frâng lovind! Să nu alunec din mâna Ta!' (Vițelul și Stejarul, 1973). Aleksandr Soljenițîn a reprezentat, într-un fel, paradigma paradoxului existenței creștine. Un paradox dificil de asumat și mai cu seamă greu de urmat cu consecvență. O existență petrecută pe pragul fragil dintre 'deja' și 'nu încă'. Pentru creștini Hristos a venit, e deja aici, dar Împărăția lui Dumnezeu, încă nu. Pe fâșia îngustă a acestui prag, creștinul își cultivă atent, cu precădere, discernământul (dreapta socotință sau darul deosebirii), rămânând veșnicul disident al unei lumi căreia adevărata Împărăție n-are cum să-i aparțină, dar pe care el, creștinul, e dator să o parcurgă iubind-o și mustrând-o neobosit, cu nădejdea celui care știe că prin ceea ce face în această lume poate dobândi armonia pașnică a veșniciei.
La vârsta de 89 de ani, în noaptea de 3 spre 4 august a anului 2008, Aleksandr Soljenițîn 's-a cărat' în sfârșit 'de aici', din lumea aceasta. Trupul său, ocrotit în rânduială de slujitori ai Bisericii, s-a lăsat coborât în pământul unei mănăstiri din țara pe care a iubit-o, dar sufletul lui, cu si guranță, s-a urcat pe înălțimi! Un creștin, unul dintre cei mulți din lumea asta mare, care a știut că e de datoria lui să se lupte pe față cu Răul, domolindu-l, fie și numai 'până la o vreme', în nădejdea că va putea respira cândva aerul tare și rarefiat din altitudinea Împărăției.

This post has been edited by Rebel: Jan 21 2010, 06:03 PM


--------------------
///M - The Ultimate Driving Machine
Go to the top of the page
 
+Quote Post
ozz86651
post Jan 21 2010, 09:05 PM
Post #2


specialist
******

Group: Membri
Posts: 3.387
Joined: 8-September 06
From: San Francisco
Member No.: 86.644



Mie nu-mi place deloc Soljenitin in general (ca idei, nu ca literatura), chiar daca e anti comunist. E un fel de imperialist rus nostalgic. Si aparent pro dictatura, pro mina de fier ca multi rusi, chinezi etc. Cu alte cuvinte dpdv cultural e la antiteza cu societatea americana care are ca punct de reper atitudinea anti-guvern, pro individ (pina la un extrem stupid uneori).


--------------------
---------------
Honda Civic EX 2006 140CP
Mazda 6S 2003 220CP
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Rebel
post Jan 22 2010, 08:00 PM
Post #3


specialist
******

Group: Membri
Posts: 2.198
Joined: 11-July 08
From: Location Unknown
Member No.: 117.474



Este un scriitor bun si fara indoiala extrem de direct si realist.
Consider ideile sale politice destul de echilibrate. In fapt nici comunismul nu este o solutie viabila dar nici democratia cu nuanta sclavagista.
Daca citesti cu atentie multe scrieri ale sale vei constata ca este promotorul unei societati bazate pe valori umane fiind un neobosit combatant al ignorantei. De asemenea, nu gasesc nimic gresit in promovarea valorilor spirituale si, in fapt, el nu poarta cu sine decat zestrea spirituala dobandita in vremea formarii sale ca individ, particularitati pe care le gasim la mai toti contemporanii sai.
Personal nu gasesc in scrierile sale orientari pro-dictatoriale ci mai degraba semnale de alarma in ceea ce priveste societatea in care traim. Asa cum mentionam si in mica mea remarca, acestea au fost spuse cu 30 de ani in urma; intre timp toate aceste laturi negative s-au accentuat ingrijorator. Poate acum se intelege despre ce vorbim; nu este vorba de conspiratii mondiale de tip utopic ci de control mass-media si de indobitocire prin mijloace diferite, mijloace ce au ca scop canalizarea gandirii multimii in directii gresite ce sunt contrare dezvoltarii unui sistem menit sa propulseze adevaratele valori.

In ceea ce priveste societatea americana, da-mi voie sa te contrazic, aceasta nu mai este demult o societate orientata catre individ decat poate in forma scrisa; din punct de vedere practic, individul a decazut cu ceva timp in urma in alte planuri...


--------------------
///M - The Ultimate Driving Machine
Go to the top of the page
 
+Quote Post
James Kilowatt
post Jan 22 2010, 09:44 PM
Post #4


specialist
******

Group: Moderator
Posts: 13.667
Joined: 30-June 04
From: Europa
Member No.: 28.666



Si mie mi se pare ca are dreptate cu multe chestii in discursul asta. De ex despre declinul curajului occidental sociologii si psihologii discuta destul de des acum. Oricum, e un fenomen vizibil cu ochiul liber. S-a discutat si pe forum despre asta cred.

Si media, impactul asupra valorilor, etc, iarasi sunt personal de acord cu el desi e o chestie bazata pe convingere mai mult decat pe ratiune. Adica, mi se pare aiurea ca un fotbalist sa castige si sa fie de 1000 ori mai faimos si mai "important" pentru societate ca un neurochirurg de exemplu. Dincolo de logica care imi spune ca asta e un rezultat al unor "forte" sau "legi" sociale si comerciale libere sau "naturale".

Bine, pe de alta parte mi se pare ca bate si campiii uneori, cum ar fi in capitolul cu "mediocritatae spirituala". E doar parerea lui, care probabil e influentata de formatajul la care a fost supus si el cand era mic teehee.gif In general sunt in dezacord cu astia care se tot plang de tineret si sunt pesimisti in legatura cu generatiile viitoare.


--------------------
Scuter 108cc... benzina, automat
Go to the top of the page
 
+Quote Post
jboo75191
post Oct 18 2019, 12:31 PM
Post #5


perioada de proba


Group: Membri
Posts: 4
Joined: 5-September 19
Member No.: 151.728



Hey!!! Are you a learner? Do you need help of high level of paper or essay writing services for the learners? Our assignment professionals provide the best paper help. Get the greatest essay help from resumeedge.com company at the lowest prices.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
treatassignmenth...
post Jun 2 2020, 08:49 AM
Post #6


perioada de proba


Group: Membri
Posts: 2
Joined: 23-May 20
Member No.: 152.055



Get Homework Help in UK by expert academic writers. Our assignment helpers aim to provide 100% plagiarism free assignment help. Our approach to the core values helped us from being the most promising online assignment help to the student’s favorite assignment help in UK. Contact us today & get Reasonable pricing quotation. Contact us by email at: help@treatassignmenthelp.co.uk and our experts will contact as soon as possible. Call us at Toll Free Number Or Whatsapp at: +44 7520644027 For more services : Dissertation Writing Services | Science Assignment Help | Geography Assignment Help | Law Dissertation Help | Geography Dissertation Help
Go to the top of the page
 
+Quote Post
saeed
post Oct 11 2020, 11:26 AM
Post #7


novice
**

Group: Membri
Posts: 21
Joined: 11-October 20
Member No.: 152.178



I am but a well-sharpened sword hanging over the impure force mortgage overseas
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic
Tags
No Tag inserted yet

2 User(s) are reading this topic (2 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

 



RSS Lo-Fi Version Time is now: 28th March 2024 - 04:50 PM