No SSO cookie

Mazda 6 Combi CD175 4x4 AT6

voteaza
(0/ 0)
Un model ce generează o senzație plăcută de confort
Nota redactor
4.7
Nota cititor
0.0

Mazda 6 Combi CD175 4x4 AT6

Mazda 6 este în acest moment vârful de gamă al celor de la Mazda și începând cu acest an, odată cu lansarea unui facelift, a beneficiat de adăugarea unor noi tehnologii de siguranţă şi a primit în premieră tracţiune 4x4. Modelul actual a fost lansat în România în luna februarie a anului 2015, în timp ce prima generație a autoturismului de clasă medie a fost lansată în anul 2002.

Cea de-a treia generație poartă numele de cod GJ, fiind vândută în prezent și lansată oficial în cadrul Salonului Auto Internațional de la Moscova, în august 2012. Această generație pune la dispoziția publicului două versiuni de caroserie, respectiv un sedan cu 4 uși și un wagon cu 5 uși.

Mazda 6 lasă viitorul proprietar să aleagă din nici mai mult, nici mai puțin de cinci variante diferite de motorizare, toate având însă un numitor comun: economia de combustibil și grija pentru mediul înconjurător. Trei dintre acestea sunt pe benzină şi produc între 145 CP şi 192 CP, iar cele două motoare Diesel disponibile dezvoltă o putere maximă de 150 CP, respectiv 175 CP. Sunt disponibile, în funcție de motorizare, o cutie de viteze manuală cu șase trepte și una automată cu 6 trepte.

Facelift-ul din 2015 a adus schimbări importante față de varianta anterioară, iar principalele noutăți includ un exterior restilizat, un interior complet nou, o suită de tehnologii noi de siguranță activă și tracțiune integrală. Versiunea actuală găzduiește un șasiu nou care a debutat în 2014 și a cărui modularitate este folosită foarte bine de către cei de la Mazda, având în vedere că acum este folosit și pentru CX-5 și se așteaptă utilizarea sa și pentru viitorul CX-9.

Am avut ocazia să testăm versiunea CD175 în echiparea Revolution Top, vârful de gamă disponibil în acest moment în România și am fost plăcut impresionați în urma acestui test, având totodată la dispoziție transmisia automată cu 6 trepte și sistemul de tracțiune integrală.

 

MOTOR

Motorizarea testată este Diesel-ul SKYACTIV-D de 2,2 litri cu 175 CP și transmisia automată în 6 trepte, cu tracțiune integrală, care se traduce într-o cilindree de 2.191 cmc ce oferă 175 CP la 4.500 rpm şi un cuplu foarte bun de 420 Nm disponibil la 2.000 rpm. Taxa de timbru achitată pentru înmatricularea unui astfel de model nou este de 301 Euro.

Norma de poluare în care se încadrează acesta este Euro 6, nivelul de emisii de CO2 fiind 143 g/km.  În plus, toate modelele sunt echipate standard cu sistemul i-STOP, care opreşte şi reporneşte automat motorul în momentul în care autovehiculul staţionează la semafor sau în coloană.

Motoarele pot fi comandate în combinaţie cu transmisia manuală în 6 trepte SKYACTIV-MT, sau automată în 6 trepte SKYACTIV-Drive, cea testată de către noi. Combinaţia dintre motorul CD175 şi cutia de viteze automată cu 6 trepte este una foarte reuşită din punctul de vedere al confortului și dinamicii la rulare, toată puterea transferându-se bine către şosea cu ajutorul tracțiunii integrale, schimbările de trepte fiind aproape insesizabile şi consumul fiind foarte bine menţinut la valori reduse. Unitatea disponibilă pe motorizarea testată are atașată cutia de viteze automată care practic ”stoarce” toate resursele disponibile în propuslorul japonez, ajuând în același timp la un condus lin și la o accelerație graduală foarte plăcută atunci când trebuie, respectiv în mediul urban.

În unele momente motorul de 2,2 litri ar putea părea ușor zgomotos, mai ales când turația trece de prima jumătate a plajei disponibile, însă insonorizarea foarte bună reduce o mare parte a acestui inconvenient.

Mazda 6 este un model de clasă media care se laudă cu tehnologia SKYACTIV, în fapt aceasta reflectând atitudinea producătorului japonez faţă de mediul înconjurător și față de viitorii clienți. Tehnologia SKYACTIV se reflectă într-un mod foarte interesant în comportamentul mașinii, motorul fiind oferit cu o ardere mai eficientă a combustibilului,, dar totodată fiind proiectat să funcţioneze perfect împreună cu toate subansamblele sale pentru a crea un autoturism eficient, cu performanţe bune şi cu o bună economie de combustibil, lucru căutat tot mai des de către cumpărători. Motorul astfel obţinut are un randament mai mare cu un cuplu maxim mărit şi cu emisii de CO2 mai mici.

 

COMPORTAMENT

Tot ceea ce înseamnă construcție ușoară a caroseriei își dovedește cu prisosință funcționalitatea atunci când vine vorba despre comportamentul rutier. Astfel, Mazda 6 este una dintre cele mai manevrabile autoturisme din segmentul său, care oferă totodată un sentiment suprem de siguranță redat datorită comportamentului închegat atât în mediul urban cât mai ales în cel extraurban, unde spre exemplu stabilitatea la vânt lateral este exemplară chiar și la o viteză de 130 km/h pe autostradă.

Putem afirma că japonezii au reușit să creeze un model fără compromisuri la acest capitol, care moștenește puțin din calitățile lui MX-5 în ceea ce privește dinamica și direcția, deși dimensiunile generoase nu sunt conștientizate de către conducător datorită structurii ușoare și manevrabilității corecte. De asemenea, zgomotul rulării a fost mult diminiuat față de vechea generație, iar acum insonorizarea a căpătat valențele unui autoturism din gama premium, cu foarte puține sunete resimțite în habitaclu.

Confortul pasagerilor se află la un nivel superior în Mazda 6, acest lucru datorându-se în mare parte suspensiei setate pentru absorbția gropilor întâlnite la tot pasul pe drumurile românești, iar acest lucru poate doar să ne bucure, având în vedere că vorbim despre o mașină cu origini japoneze care ar fi putut păstra doza aceea de duritate specifică acestora.

Motorizarea testată, de 2,2 litri diesel și 175 CP, se dovedește a fi alegerea cea mai inspirată din gama actuală a celor de la Mazda, datorită puterii disponibile dar și consumului menținut la valori reduse. Cu un răspuns bun și o schimbare  lină a treptelor de viteză, cutia automată montată pe mașina testată aduce un beneficiu în plus acestui autoturism, prin sporirea confortului șoferului și mai ales prin optimizarea cifrelor de consum. Pe parcursul testului nu am simțit în nicio situație nevoia unei puteri mai mari din partea propulsorului, ceea ce înseamnă că acesta face față cu succes atât drumurilor urbane unde cuplul mare disponibil la turații joase este necesar, cât și drumurilor extraurbane, acolo unde depășirile sunt realizate fără nicio emoție.

Tracțiunea integrală ne-a dovedit pe parcursul testului că sistemul de repartizare activă a cuplului disponibil este foarte reactiv la diverși factori care duc la pierderea aderenței pe roțile din față, în acest caz distribuind până la 50% din cuplul motorului către puntea spate, ajutând în acest mod la menținerea tracțiunii în orice condiții de rulare.

Stabilitatea și confortul sunt îmbunătățite și datorită faptului că pe lângă suspensia spate independentă de care a beneficiat încă de la lansare, s-au adăugat modificări ale suspensiilor atât pe față cât și pe spate, odată cu acest ultim facelift.

Direcția este asistată electric și transmite șoferului un sentiment de siguranță datorită preciziei sale ce se lasă remarcată în special pe drumurile virajate, însă cu toate acestea nivelul feedback-ului resimțit este unul destul de slab, având totuși un alt avantaj major în efectuarea drumurilor lungi, acolo unde reducerea efortului pe care trebuie să îl depună șoferul pentru a manevra autoturismul se reflectă în sporirea confortului și a senzației de relaxare.

Media de consum mixt de 5,4 l/100 km, anunţată oficial, nu am reuşit să o obţinem, însă cu puţină grijă se poate realiza o valoare apropiată de aceasta, cea obținută de noi fiind de 8,0 l/100 km. Consumul urban declarat este de 6,4 l/100 km, în timp ce în extraurban ne este indicată valoarea de 4,9 l/100 km.

În timpul testului, consumul urban s-a situat în jurul valorii de 9,0 l/100 km, acest lucru fiind valabil în condiţiile unui trafic extrem de aglomerat în Bucureşti, iar cel extraurban a fost de 6,5-7 l/100 km, toate valorile fiind obţinute în condiţiile în care aerul condiţionat a rămas tot timpul pornit şi am utilizat un stil de condus relaxat, dar fără a pune un accent important pe economia de combustibil.

Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se realizează în 9,1 secunde iar viteza maximă a acestei motorizări, declarată de producător, este de 209 km/h.

În concluzie, întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort ce se întâlnește acum la aproape toate modelele producătorului nipon.

 

DESIGN

Atunci când privim modelul japonez și ne raportăm la design-ul exterior nu avem ce să-i reproșăm, la fel ca și celorlalte modele ale mărcii, pentru că segmentul mediu este unul în care sobrietatea și convenționalul domină aspectul exterior al modelelor sale, iar Mazda 6 Wagon aduce un stil nou și modern, care captează toate privirile în trafic și devine ușor de recunoscut grație elementelor comune întâlnite în toată gama producătorului nipon. Un alt motiv pentru care putem considera acest design ca fiind unul foarte reușit este integrarea corectă a proporțiilor masive ale mașinii în linia de design specifică mărcii, acest lucru contribuind la o senzație de calitate și bun gust ce rar este întâlnită în segmentul non-premium.

Privind modelul nipon din lateral observăm o alură foarte dinamică și totodată simplă, cu trei linii proeminente care pornesc toate din partea frontală și se opresc în partea centrală sau partea din spate. Conceptul ce a stat la baza designului său este a fost prezentat în 2011 și se numește Takeri și a împrumutat modelului de serie un exterior modern, curat și agresiv, care captează imaginația celor ce îl privesc și atrage multe priviri în trafic, mai ales dacă este vorba despre versiunea Wagon vopsită în alb.

Deși atât Sedan-ul cât și Wagon-ul sunt printre cele mai mari modele din clasă, design-ul Kodo specific celor de la Mazda coagulează toate trăsăturile importante într-un amestec de linii fluide și perfect poziționate, astfel încât să scoată în evidență forța și agilitatea modelului testat.

Grila tipică modelelor Mazda lansate în ultima perioadă, de forma unor aripi, generează ideea dinamismului atunci când privim modelul din față. Atât bara din față cât și cea din spate au o prezență ușor agresivă, iar plafonul coborât ușor către zona din spate sugerează forţa și totodată atenția la detalii a designerilor Mazda, în timp ce farurile cu LED al căror design a fost preluat aproape în totalitate de la conceptul Takeri, subliniază postura serioasă şi îndrăzneaţă a maşinii.

Tratamentul SkyActiv aplicat de către cei de la Mazda pentru modelul testat are un puternic impact în faptul că dimensiunile sale generoase nu se echivalează și în ceea ce privește masa, iar cu ajutorul unui oțel de înaltă rezistență și a altor optimizări la nivelul caroseriei, Mazda 6 este mai mare și mai ușor față de multe alte modele din segmentul său.

Primele elemente noi prezente la Mazda 6 2015 sunt farurile adaptive cu tehnologie LED care integrează și un sistem de control automat al fazei lungi, precum și blocuri separate LED pe fiecare far, controlate individual. Farurile încadrează o nouă grilă frontală și o bară redesenată și includ proiectoare de ceață LED. La exterior sunt disponibile și două culori complet noi, respectiv Gri Titanium Flash și Argintiu Sonic.

Față de versiunea Sedan care prezintă o notă de simplitate, modelul Combi sau Wagon se remarcă prin silueta îndrăzneață și atletică care transmite ideea de mișcare continuă și atrage privirile datorită proporțiilor sale. Cu o postură joasă, un contur puternic, blocurile optice elegante în partea din spate și eleronul spate, prezența sa robustă este scoasă în evidență foarte mult.

 

INTERIOR

Chiar dacă la exterior modificările nu sunt atât de vizibile, habitaclul modelului nipon vine cu o serie de modificări importante precum un bord restilizat cu o zonă centrală ușor modificată și cu un tunel median înălțat, aduc 6-le în rândul celorlalte modele Mazda în ceea ce privește interiorul.

Interiorul versiunii 2015 a limuzinei nipone prezintă o planșă de bord complet nouă. Aceasta oferă acum un display tactil de 7 inci în partea superioară a consolei centrale, un afișaj head-up display, noi caracteristici de infotainment sau scaune spate încălzite. Funcțiile disponibile pe display-ul central pot fi accesate atât prin atingerea acestuia cât și cu ajutorul comutatorului rotativ situat pe tunelul median, lângă noua frână de mână electronică. Zona superioară a bordului, de deasupra cadranelor poate fi opțional acoperită cu piele, iar cadranele beneficiază de o nouă grafică. Mazda 6 2015 plusează și la capitolul conectivitate și permite conectarea cu ușurință a smartphone-ului prin intermediul sistemului MZD Connect.

Întreg interiorul prezintă un feeling de înaltă calitate specific modelelor premium și nu celor de volum cum este modelul testat de către noi, iar atingerea materialelor precum pielea de pe scaune, volan, consola centrală sau uși, plasticele de pe bord sau zonele metalice prezintă un aspect plăcut.

Am putut observa pe parcursul testului nostru faptul că la interior confortul călătoriei a fost îmbunătăţit semnificativ mulţumită optimizărilor la nivelul suspensiei, iar izolaţia superioară reduce semnificativ zgomotul din cabină, modelul testat fiind demn pentru o comparație cu unele modele premium din segmentul său.

Cele nu mai puțin de 17 butoane poziționate pe volan nu au deloc rolul de a deranja șoferul, după 2-3 zile petrecute în compania modelului de clasă medie veți fi perfect obișnuiți cu locația și funcționalitatea acestora, neavând nici cea mai mică teamă de a le accesa fără a muta privirea de la drum.

Versiunea testată de către noi, Revolution Top, prezintă în standard un Head-Up Display care completează feeling-ul de interior premium și are un puternic aspect funcțional, fiind foarte util atât în mediul urban cât și la drum lung, pentru că dispare nevoia mutării privirii pentru a citi informațiile despre viteză, de exemplu, iar soluția adoptată de către producătorul nipon prin proiectarea informațiilor pe o suprafață de sticlă nu s-a dovedit deloc a fi greșit aleasă din punctul de vedere al funcționalității și ergonomiei, având în vedere faptul că majoritatea producătorilor adoptă în acest moment metoda clasică prin proiecția informațiilor direct pe suprafața parbrizului.

Fiind concentrat foarte interesant în jurul șoferului, interiorul oferă un nivel crescut al intuitivității, ergonomiei, confortului și controlului asupra tuturor comenzilor, comparativ cu alte modele din segmentul său și chiar cu generația anterioară. Panourile decorative și cusăturile detaliate ale diferitelor elemente adaugă o notă de somputozitate bordului sau fețelor ușilor și conduc la o senzație subliminală de interior premium.

Spațiul disponibil în interior este onorabil, datorită dimensiunilor exterioare foarte generoase, iar acum spaţiu mai mult este disponibil şi la nivelul portbagajului, mulţumită volumului de 522 litri şi suprafeţei de încărcare plană și foarte lată. Prin rabatarea banchetei spate se poate obține un spațiu de nici mai mult, nici mai puțin de 1.648 litri, o valoare care poate acoperi orice necesități în ceea ce privește transportul obiectelor voluminoase. Se pare că la acest capitol modelul Mazda nu este frunțas în segmentul său, spațiul disponibil în portbagaj mai mare doar față de Peugeot 508 SW (512 litri), dar mai mic față de Toyota Avensis Wagon (543 litri), Skoda Superb Combi (603 litri), Opel Insignia Sports Tourer (540 litri) și Ford Mondeo Wagon (525 litri).

 

TEHNOLOGIE

Rezumându-ne la capitolul tehnologic al Mazda 6, observăm în primul rând un pachet important de soluții multimedia disponibile în sistemul MZD Connect. Sistemul audio premium BOSE cu 9 difuzoare este cel care se remarcă imediat ce pătrundeți în habitaclu, datorită monogramelor celebrei mărci, prezente pe difuzoarele integrate în portiere. Sunetul surround emis de sistemul dezvoltat special pentru Mazda, cu amplificator inclus, este foarte natural și echilibrat, oferind un sunet panoramic foarte bun alături de un semnal de bas foarte precis. Acesta beneficiază și de tehnologia de compensare a sunetului AudioPilot care ajută la contracararea sunetelor nedorite care provin din exterior în timpul rulării.

Unitatea de comandă HMI disponibilă de acum pe toate modelele mărcii este amplasată pe tunelul median dintre șofer și pasager, oferindu-vă posibilitatea de a controla o mulțime de funcții disponibile la bordul modelului japonez, totul realizându-se natural și cu un minim de efort, însă lipsa unui touchpad este resimțită de către noi, fiind obișnuiți cu acest tip de introducere a caracterelor de tip text. Comenzile ce pot fi accesate folosind controller-ul rotativ sunt cele ale sistemului audio, de navigație, setările vehiculului și ale telefonului, generând astfel informații ce sunt afișate pe display-ul color.

Ecranul tactil color de 7 inch, oferit începând cu lansarea acestui facelift, oferă acces la diferite informații precum raportări de trafic sau chiar oferă funcții de redare a fluxurilor de pe rețelele de socializare, mai exact Facebook sau Twitter. Sistemul de radio prezent pe toate echipările include un serviciu de radio digital (DAB) și garantează astfel o calitate superioară a sunetului, iar conexiunea prin USB sau Bluetooth a telefonului garantează apeluri de calitate, realizate cu un minim de efort și de concentrare, având în vedere toate comenzile disponibile în mod ergonomic pe volan. Sistemul MZD Connect mai oferă și posibilitatea ascultării posturilor de radio online cu ajutorul aplicației Stitcher, accesul la cărți audio, raportări de trafic în timp real și chiar accesul la toate conturile de e-mail salvate în telefon.

Capitolul tehnologic se continuă cu una dintre cele mai importante dotări, respectiv farurile adaptive cu tehnologie LED (ALH), ce includ un sistem avansat de control automat al fazei lungi și sunt formate din blocuri separate LED în fiecare far, controlabile independent. Pentru a evita afectarea vizibilităţii altor conducători auto, sistemul HBCS întrerupe doar faza lungă, care luminează în direcţia specifică de mers a vehiculului din sens opus sau a celui din faţă, lăsând celelalte LED-uri aprinse, pentru a asigura o mai bună vizibilitate pe timp de noapte. ALH, care dispune, de asemenea, de acoperire mai largă a fazei scurte şi de nivelare automată, include funcţiile sistemelor de ajustare automată a fazei lungi (HBC) şi de faruri adaptive (AFS), oferite în prezent de Mazda.

 

SIGURANTA

Modelul japonez a obținut 5 stele la testele EuroNCAP desfășurate în anul 2013. Procentele pentru protecţia adulţilor şi cea a copiilor au fost de 92%, respectiv 77%. Pentru siguranţa pietonilor procentul a fost de 66%, iar pentru asistenţa sistemelor de siguranţă de 81%. În standard sunt disponibile 6 airbag-uri: frontale pentru şofer şi pasagerul din dreapta faţă, airbag-uri cortină (windowbag) în față și spate și airbag-uri laterale pentru locurile din față.

Sistemele de siguranţă existente în dotarea standard sunt numeroase: sistem pentru evitarea blocării roţilor la frânare (ABS) cu distribuire electronică a forței de frânare (EBD) și asistenţă la frânare (EBA), controlul dinamic al stabilității (DSC) și sistemul de control al tracțiunii (TCS).

Celula de siguranță rigidă a habitaclului contribuie la o ținută de drum sigură și stabilă, având rolul principal de a proteja ocupanții în eventualitatea unui impact. Scaunele modelului testat sunt echipate cu puncte de ancorare ISOFIX pentru scaunul copiilor, fiind deja o dotare întâlnită la majoritatea modelelor actuale.

Pentru versiunea testată, Revolution Top, există disponibile standard și asistentul inteligent de frânare în oraș (SCBS), care elimină stresul în timpul conducerii în zone aglomerate și care ajută foarte mult la reducerea sau chiar eliminarea accidentelor ușoare cauzate de neatenția la volan cu ajutorul senzorilor integraţi în bara față și a unui modul Laser integrat în oglinda retrovizoare, care monitorizează permanent distanţa şi viteza relativă în comparație cu maşina din faţă şi dacă detectează probabilitatea unei coliziuni la viteză mică, fiind activ la viteze sub 30 km/h, acţionează frânele pentru a opri vehiculul în cel mai scurt timp. Monitorizarea vehiculelor ce vin din spate (RVM) este un sistem integrat în oglinzile laterale care scanează benzile alăturate şi identifică vehicule pe o distanţă de până la 50 de metri față de vehiculul condus și vă atenționează prin activarea unui semnal vizual în oglinda din dreapta sau din stânga în funcție de zona unde se află vehicului respectiv, iar atunci când se acționează semnalizarea și un vehicul se află în imediata apropiere se aprinde intermitent lampa de avertizare din oglindă și se emite un semnal sonor pentru avertizarea șoferului cu privire la pericolul întâlnit dacă se schimbă banda. Sistemul de alertă la deplasarea în marșarier (RCTA) scanează zona din spatele vehiculului atunci când ieșiți dintr-o parcare în care nu aveți vizibilitate către strada în care urmează să pătrundeți și intervine prin intermediul unui semnal sonor atunci când se apropie vehicule care vă pot pune în pericol. Farurile adaptive cu LED controlează în mod automat direcţia, înălţimea şi raza de acoperire a fasciculului luminos pentru a îmbunătăţi vizibilitatea şi a vă ușura deplasarea pe timp de noapte, la acest aspect contribuind din plin și lumina albă emisă de acestea, pentru a reduce oboseala la drum lung. Dacă sistemul HBC (controlul automat al fazei lungi) detectează un vehicul în faţă, va decupla unul dintre LED-urile de fază lungă pentru a nu-l orbi pe şoferul vehiculului respectiv, în vreme ce restul LED-urilor vor lumina în continuare drumul.

Atunci când este selectată lumina de întâlnire sau faza scurtă, LED-urile luminează o zonă mai lată a șoselei și astfel vă va fi mai uşor să circulați pe drumuri virajate şi să observați pietonii aflați pe marginea drumurilor din mediul extraurban.

Când vă deplasați pe autostradă cu o viteză ridicată, sistemul ridică farurile pentru a garanta o vizibilitate mai bună pe o distanță mai mare, știut fiind faptul că în acele zone este nevoie de anticiparea oricărui pericol cât mai rapid.

Lane-Keep Assist System (LAS) este create pentru păstrarea benzii de mers, asistă direcţia (printre altele) şi ajută la prevenirea schimbărilor neintenţionate de bandă, completându-l, astfel, pe cel de avertizare pentru depăşirea benzii de mers (LDWS). Sistemul de alertă şofer reprezintă o premieră pentru Mazda. Acesta supraveghează starea conducătorului şi îi recomandă o pauză în cazul în care detectează o schimbare în comportamentul său. Totodată, tehnologia Smart City Brake Support Forward/Reverse (SCBS F/R) a adăugat funcţia de marşarier la sistemul actual de Frânare inteligentă în oraş (SCBS), care frânează în mod automat în cazul în care există un risc crescut de coliziune.

 

CALITATE-PRET

Preţul de pornire al Mazda 6 Combi în România este de 24.390 Euro inclusiv TVA pentru motorizarea G145 pe benzină, cu tracţiune față şi transmisie manuală în 6 trepte, în echiparea Challenge. Versiunea testată costă în standard 35.490 Euro inclusiv TVA, la care se adaugă 510 Euro pentru vopseaua metalizată Alb Snowflake, ajungându-se în configuraţia prezentată să coste nu mai puţin de 36.000 Euro inclusiv TVA.

Ne putem da cu părerea în cel mai pertinent mod și putem afirma că Mazda 6 a acumulat în ultimul timp o prezența masivă în mass-media, tocmai datorită calităților sale și mai ales datorită raportului calitate-preț care poate fi depășit cu greu în segmentul său.

În ultima perioadă cei de la Mazda au revizuit aproape întreaga gamă de modele, chiar și acelea care au debutat de curând au primit diverse îmbunătățiri, iar acest lucru se reflectă în cifrele de vânzări aflate în continuă creștere și în admirația publicului față de modelele mărcii.

Text şi foto: Andrei Marin

 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.3977 :: 21.12MB