No SSO cookie

Renault Megane GT Line 1,2 TCe

voteaza
(0/ 0)
Combinația perfectă dintre dinamism și confort, având în construcția sa o parte din ADN-ul modelului RS
Nota redactor
4.4
Nota cititor
0.0

Renault Megane GT Line 1,2 TCe

Noul model Renault Megane a fost lansat oficial pe piața din România în primăvara anului 2014 și reprezintă de fapt un facelift discret al celei de-a treia generații lansată în 2008, fiind a doua restilizare din cariera acestei actuale generații pentru a prelungi viața compactei franceze.

Prima generație a modelului Megane a fost lansată în anul 1995, iar ce-a de-a doua generaţie a fost cea care a avut cele mai mari vânzări la nivel mondial, inclusiv în ţara noastră. Lansată în anul 2002, generația Megane II a primit premiul „Mașina Anului în Europa“  în 2013 și a acumulat un binemeritat scor de 5 stele la testele EuroNCAP, fiind atunci primul autoturism compact care a reușit acest punctaj. Megane II a oferit în acea vreme tehnologii interesante: pornirea motorului cu ajutorul unui buton, plafonul panoramic vitrat şi altele. Megane a beneficiat de un facelift în 2006, iar în 2008 a fost lansată a treia generaţie, actuala.

Faptul că oficialii Renault au decis să aplice câteva modificări de ordin tehnic și estetic este lesne de înțeles, având în vedere că Megane se află într-un segment extrem de concurențial atât la nivel mondial cât și în țara noastră. Fără acest facelift nu ar fi rezistat concurenței care lansează des generații noi de modele.

În anul 2014, conform DRPCIV, Renault a vândut în România 796 de Megane, cifră de vânzări comparativă cu a lui Peugeot 308 (667 unități), Opel Astra (503 unități), Toyota Auris (372 unități) sau Hyundai i30 (491 unități). Vânzările modelului francez au fost mult mai bune față de concurenți precum Kia Cee’d (110 unități) sau Citroen C4 (23 unități). A fost devansat totuși de către Volkswagen Golf (1.738 unități) sau Ford Focus (1.646 unități). Practic la nivelul întregii țări, Megane se află pe locul 3 la vânzări în clasa compactă.

La prima vedere, Megane în echiparea GT Line și cu noua motorizare TCe pe benzină de 1,2 litri, cuplată la transmisia automată EDC cu dublu ambreiaj și 6 trepte, pare a fi versiunea ideală pentru a satisface cerințele oricărui cumpărător al unui autoturism din segmentul C. De aceea am testat această versiune complet echipată și vă prezentăm pe larg impresiile în urma acestui test.

 

MOTOR

Continuând reînnoirea gamei sale de motoare downsized și odată cu lansarea facelift-ului, francezii de la Renault au introdus şi motorul turbo pe benzină cu lanț de distribuție garantat pe viață, de 1,2 litri cu 130 CP, cuplat la cutia de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cu dublu ambreiaj.

Botezat Energy TCe 130, motorul este o versiune mai puternică a lui Renault Energy TCe 115 și preia ștafeta de la motorul TCe 130 cu o cilindree de 1,4 litri. Comercializat de aproape un an în țara noastră, Renault Energy TCe 130 completează oferta de motorizări pe benzină a gamelor Megane, Scenic și Grand Scenic.

Dezvoltând 130 CP la 5.500 rpm și un cuplu foarte bun de 205 Nm începand de la 2.000 rpm, acest motor de 1,2 turbo pe benzină cu sistem de injecție directă are performanțele echivalente cu cele ale unui motor aspirat de 2 litri. Dotat cu tehnologii Energy, afișează un consum în scadere cu 15% până la 20%, adică cu 1 litru la 100 km în comparație cu predecesorul său.

În utilizarea cotidiană se simte foarte ferm și reactiv și transformă condusul modelului compact al francezilor într-o veritabilă plăcere, fiind punctul forte al acestui model testat. Reprizele dinamice chiar și în regimuri de turație joasă sunt foarte bune, fiind foarte puțin penalizate de transmisia EDC cu al său delay de câteva fracțiuni de secundă până se hotărăște ce să facă în cazul unui kickdown.

Blocul motor de aluminiu cu o capacitate de 1.198 cmc asigură performanțe sporite comparativ cu Energy TCe 115, respectiv o putere  cu 15 CP mai mare și un cuplu maxim  cu 15 Nm mai mare, acesta din urmă fiind disponibil în proporție de 90% începând de la 1.500 rpm și integral între 2.000 și 3.000 rpm. Astfel motorul dă dovadă de multă suplețe, având reprize dinamice bune și un demaraj energic. Acest lucru înseamnă că în utilizarea urbană acest motor se va descurca foarte bine și la fel de bine vă poate fi alături atunci când rulați în extraurban și doriți să efectuați o depășire, pentru că nu se simte deloc depășit în aceste condiții. Cu toate acestea, este o prezență discretă datorită silentiozității sale, sunetul său fiind resimțit doar atunci când turația depășește jumătatea plajei disponibile, dar chiar și atunci sunetul este unul plăcut, completat de cel al turbinei. Este foarte potrivit unei rulări preponderent urbane și datorită ușurinței și rapidității funcționării sistemului Stop&Start, practic acesta fiind echivalent celui testat pe Peugeot 2008, unul dintre cele mai bune disponibile în momentul de față pe modele de volum, spre exemplu.

Taxa de timbru achitată pentru înmatricularea unui astfel de model nou este de 80 euro.

Norma de poluare în care se încadrează acesta este Euro 5, nivelul de emisii de CO2 fiind 124 g/km.

Acest motor de 1,2 litri turbo pe benzină este de fapt mai competitiv decât unul diesel pentru kilometraje anuale de până la 25.000 – 30.000 km, reprezentând o alternativă foarte rentabilă la motoarele diesel.

 

COMPORTAMENT

O parte din ADN-ul lui Megane RS a fost transferat către această versiune GT Line, iar asta înseamnă că vă puteți bucura de viraje abordate mai rapid în care ruliul să nu pună probleme, fiind aproape neutru, iar acest lucru vă încarcă cu o doză semnificativă de încredere în timpul rulării pe drumuri virajate. Am descoperit pe parcursul testului că nu are totuși un comportament perfect, datorită nivelului scăzut de feedback transmis de către sistemul de direcție, însă acest lucru poate fi trecut ușor cu vederea atunci când puneți în mișcare energicul motor de 1,2 litri și 130 CP, care vă dă satisfacția unei puteri liniare, combinată cu zgomotul redus și vibrațiile la un nivel foarte bun.

Agilitatea și stabilitatea remarcabile pentru segmentul său vin în detrimentul confortului, pentru că unele denivelări urbane se simt un pic mai pronunțat în compacta testată.

Cu excepția micului delay la schimbarea treptei în cazul unui kickdown, cutia de viteze EDC, disponibilă cu noul TCe 130, este perfectă pentru cei care caută un condus plăcut și practic în toate împrejurările, dar sunt interesați și de reducerea impactului asupra mediului, fiind foarte confortabilă în utilizare, atât în cazul acționării automate a treptelor, cât și în situația utilizării modului manual. Schimbarea treptelor se face lin și fără sincope, putând fi pusă în comparație fără nicio problemă cu alte cutii de viteze asemănătoare prezente chiar și pe modele premium.

Stabilitatea despre care vorbeam în paragrafele anterioare, oferită de șasiul foarte bine echilibrat și setat, garantează o reactivitate optimă la comenzile șoferului, iar atunci când vine vorba de consum, Megane 1,2 TCe stă foarte bine la acest capitol. Conform datelor oficiale, consumul este de 6,7 l/100 km în regim urban, în regim extraurban 4,6 l/100 km, iar cel mixt este de 5,4 l/100 km. În timpul testului consumul mediu a fost de 9,5  l/100 km, realizat în 280 km, în proporţie de aproximativ 80% urban - 20% extraurban, cu un stil de condus economic şi cu aerul condiţionat pornit tot timpul.

Sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 9,7 secunde iar viteza maximă a acestei motorizări, declarată de producător, este de 190 km/h, masa totală a maşinii fiind de 1.280 kg.

Alături de motor, frânele sunt unul dintre punctele forte ale modelului francez, datorită discurilor ventilate cu diametrul de 260 mm de pe puntea faţă şi discurilor pline cu diametrul de 280 mm de pe puntea spate.

Se pare că Renault Megane promite viitorilor cumpărători un dinamism rafinat şi închegat, rezultat cu ajutorul unui şasiu agil şi bine echilibrat și al motorului ferm și reactiv. Toate la un loc transformă condusul într-o veritabilă plăcere și vă puteți convinge de acest aspect testând un model asemănător la orice dealer Renault.

 

DESIGN

La exterior, modelul cu facelift testat de noi beneficiază de bara față nouă, de faruri noi, de o grilă nouă și de o capotă subtil redesenată, care integrează sigla Renault supradimensionată și designul nou al luminilor de zi cu LED, care contribuie la un aspect exterior îngrijit și modern. Din păcate facelift-ul a însemnat doar o modificare a părții frontale, pentru că în lateral sau în spate elementele sunt aceleași încă de la primul facelift, din anul 2012.

Modelul testat are un aspect exterior foarte plăcut tocmai datorită echipării GT Line, cu elementele sale specifice, care reprezintă un punct de tranziție în modelul clasic și gama RS și generează o senzație de sportivitate crescută atunci când este privit din exterior.

Liniile dinamice ale modelului testat sunt binemeritate pentru că reflectă totodată și comportamentul rutier al acestuia, însă acest lucru îl vom vedea mai pe larg în secțiunea “comportament”.

Întregul design exterior poate fi caracterizat ca fiind modern și seduce încă de la prima privire prin dinamismul și robustețea pe care le afișează, cu ajutorul blocurilor optice profilate și liniilor fluide ale caroseriei, care emană energie și echilibru, fiind specifice tuturor modelelor producătorului francez și realizând o recunoaștere foarte facilă a modelului.

Farurile sale noi și nervurile capotei redesenată cu ocazia celui mai recent facelift compun o siluetă dinamică și dau naștere unor sentimente de forța și calitate, oferite privitorului.

În partea din spate, liniile fluide, profilul armonios și suprafața vitrată generoasă sunt detalii rafinate care fac modelul francez unul elegant și potrivit oricăror împrejurări, chiar dacă este vorba despre un drum zilnic la locul de muncă sau o evadare de week-end în familie la munte sau la mare, având totodată un design simplu și modern care nu va trece neobservat.

Luminile de zi din față cu tehnologie LED oferă o semnătură grafică distinctă și conturează un design exterior cu o forță de atracție care reinventează sportivitatea în clasa compactă, grație echipării GT Line.

Comparând dimensiunile sale cu ale competitorilor direcți, în cazul lungimii de 4.295 mm a modelului francez, este depășit de către Opel Astra cu 4.419 mm, Kia Cee’d cu ai săi 4.310 mm, Hyundai i30 cu 4.300 mm, Ford Focus cu 4.368 mm și de către Citroen C4 cu 4.329 mm. Lungimi mai mici sunt în cazul lui Volkswagen Golf care vine cu doar cu 4.199 mm, Peugeot 308 cu 4.276 mm și Toyota Auris cu 4.275 mm.

În cazul lățimii sale de 1.808 mm este depășit doar de către Ford Focus cu 1.858 mm și de către Peugeot 308 cu 1.879 mm.

Și în cazul ampatamentului de 2.641 mm de care beneficiază Renault Megane, este depășit de către Kia Cee’d și Hyundai i30 cu 2.650 mm, Astra având 2.685 mm, iar Focus vine și el cu nu mai puțin de 2.648 mm, restul competitorilor având valori inferioare celei ale modelului francez testat de noi.

 

INTERIOR

Modelul testat beneficiază de o insonorizare bună a habitaclului, zgomotul motorului sau al vântului fiind foarte puțin resimțite în interior.

Portbagajul lui Megane are un volum de 405 litri, fiind astfel unul dintre cele mai mari din segment, putând fi extins până la 1.129 litri odată cu plierea banchetei spate și obținerea unui spațiu aproape plat. Forma pătrată a portbagajului îl face foarte ușor de utilizat pentru încarcarea obiectelor voluminoase.

Comparația cu competitorii săi scoate la iveală faptul că stă foarte bine la acest capitol, exact așa cum am fost impulsionați să credem. Doar Citroen C4 are un portbagaj mai mare, de 408 litri, comparabil ca volum, însă toți ceilalți concurenți din segmentul compact afișează valori inferioare la acest aspect.

Trapa electrică împreună cu acoperișul vitrat panoramic, fiind parțial mobilă în partea din față, aduce un maxim de lumină în habitaclu și oferă o vedere panoramică asupra exteriorului, oferind o senzație în plus de spațiu interior și contribuind din plin la starea de bine a pasagerilor modelului francez.

Ambianța spațiului interior este primitoare, elegantă, dând dovadă de materiale de calitate și de atenție la detalii. Postul de conducere chiar dacă nu este înalt, oferă o vizibilitate corectă în toate zonele adiacente vechiculului. Pasagerii din spate beneficiază de suficient spațiu, însă în cazul în care scaunele din față sunt ocupate de persoane mai înalte spațiul la genunchi este redus semnificativ, însă locul disponibil poate fi folosit fără probleme de 3 adulți care vor beneficia de confortul foarte bun al banchetei profilată corect pentru locurile din spate. Aceștia vor aprecia de asemenea și luminozitatea adusă de trapa panoramică și se vor simți foarte confortabil datorită tapițeriei realizată din materiale de calitate.

Spațiul vast rezervat bagajelor, completat de către numeroasele compartimente de depozitare interioare vă stau la dispoziție pentru a caracteriza întotdeauna o călătorie lungă de familie ca fiind plăcută și relaxantă, răspunzând totodată cerințelor celor mai exigenți clienți ai unei compacte destinată unei familii.

Scaunele față dispun de sistem de încălzire, scaunul șoferului este reglabil electric, iar susținerea laterală este excelentă, având în vedere profilarea foarte bună a scaunelor disponibile pe versiunea GT Line.

La confortul interior contribuie și frâna de mână electrică care se dezactiveazå automat la plecare și se activează la staționare, disponibilă opțional pentru 100 Euro și putând fi acționată și în modul manual, printr-o simplă atingere a comutatorului situat pe tunelul median.

O privire în ansamblu dezvăluie un spațiu interior primitor și generos, unde totul  contribuie la asigurarea confortului pasagerilor și al șoferului, începând cu ergonomia postului de conducere, scaunele cu reglaje personalizate sau climatizarea automată bi-zonă disponibilă standard.

 

TEHNOLOGIE

Pentru cei pasionați de tehnologie avem vești bune din partea francezilor, pentru că facelift-ul a adus în echiparea opțională tableta integrată în bord, R-Link, care înglobează toate funcțiile multimedia necesare unui vechiul modern: radio, sistemul de navigație, conexiunea telefonului, audio streaming și setările autoturismului. Este disponibil un magazin de aplicații numit R-Link Store, care funcționează pe același principiu ca și Google Play din Android, fiind derivat din acesta. Comenzile disponibile pot fi accesate cu ajutorul unui ecran cu tocuhscreen și diagonala de 18 cm sau 7 inch, cu ajutorul unui joy­stick, amplasat lângă maneta schimbătorului de viteze sau cu ajutorul comenzilor vocale. În cadrul sistemului R-Link este disponibilă funcția Text To Speech (TTS), care asigură citirea automată cu voce tare a textelor şi fluxului RSS al anumitor aplicaţii, imedat ce mașina se pune în mișcare, o aplicație foarte utilă, de exemplu, în cazul celor care au un obicei din citirea e-mail-urilor la volan.

Drumurile în afara orașului și nu numai, devin mai sigure datorită sistemului Visio. Această tehnologie care cuprinde o cameră video amplasată în partea din față a mașinii, identifică marcajele de la sol și pozitia mașinii, avertizându-vă printr-un semnal vizual și sonor în cazul ieșirii de pe bandă fără acționarea prealabilă a semnalizatorului. Pe timp de noapte, sistemul comandă reglarea fazei farurilor, asigurând în mod automat trecerea de la faza de întâlnire la faza lungă. Astfel, dacă este detectat un alt vehicul sau dacă mașina ajunge într-o localitate luminată, se trece automat de la faza lungă la faza de întâlnire.

Aerul condiționat automat cu reglare bi-zonă disponibil standard pe versiunea GT Line asigură un confort termic personalizat, în timp ce modul Auto asigură o gestionare echilibrată a temperaturii, iar modurile Fast sau Soft favorizează fie temperatura, fie silențiozitatea. Senzorul “Air Quality” declanșează automat recircularea aerului în habitaclu în momentul în care vehiculul se află într-un mediu poluat.

Funcția HSA, adică asistența la demaraj în pantă este deosebit de utilă atunci când vehiculul se află pe un drum înclinat, fiind disponibilă opțional contra sumei de 100 Euro, inclusiv TVA.

La fel ca și în cazul multor alte modele Reanult din gama actuală, există standard un senzor de ploaie și lumină, iar ștergătoarele din față, cu cadență automată, se pun în mișcare și își adaptează viteza de ștergere în funcție de intensitatea ploii, în timp ce un senzor de lumină declanșează automat aprinderea farurilor la lăsarea întunericului sau în momentul intrării într-un tunel.

Sistemul de navigație bazat pe hărțile TomTom, integrat în sistemul Renault R-Link are parte de hărți actualizate foarte bine la nivel de stradă și număr, cel puțin pentru București.

Deja clasicul card cu acces confort garantează un acces facil în și din autoturism, pentru că este suficient să aveți cardul asupra dumneavoastră și mașina se deschide automat

când vă apropiați, iar când vă îndepărtați de vehicul, ușile se blochează automat.

 

SIGURANTA

Cea de-a treia generație a lui Megane a fost testată de către EuroNCAP în anul 2014 și a obținut un scor de 4 stele, cu un punctaj de 83% pentru ocupanţii adulţi, 78% pentru copii, 60% pentru protecţia pietonilor şi 56% pentru sistemele de siguranţă din dotarea sa.

În standard există disponibile airbag-uri frontale pentru şofer şi pasagerul din dreapta faţă, airbag-uri cortină (windowbag) și airbag-uri laterale pentru locurile din față.

Sistemele de siguranţă existente în dotarea standard sunt numeroase: sistem pentru evitarea blocării roţilor la frânare (ABS), asistent la frânarea de urgenţă (EBA), repartitor electronic al forței de frânare (EBV), controlul dinamic al traiectoriei (ESP), împreună cu sistemul anti-derapaj (ASR) și funcția de control a subvirării (CSV), toate asigurând stabilitatea vehiculului în condiții de drum dificile.

Asistența la urcarea în pantă, disponibilă opțional pentru 100 Euro, se activează automat și împiedică orice mișcare înapoi a autoturismului pentru un interval de timp suficient pentru a reporni din pantă fără a recurge la frâna de parcare.

Pentru reducerea eforturilor în eventualitatea unui impact și pentru asigurarea susținerii ideale a corpului, Megane dispune de centuri cu dublă pretensionare pentru scaunele din față și cu pretensionare și limitator de efort pentru locurile laterale din spate.

Locurile laterale din spate sunt prevăzute de asemenea și cu sistemul ISOFIX, pentru fixarea în siguranță a unui scaun pentru copii.

 

CALITATE-PRET

În urma facelift-ului, francezii au umblat la preţuri pentru a face față cu brio concurenței acerbe din segmentul C. Noul Megane are un preţ de pornire de numai 12.200 Euro, inclusiv TVA, în echiparea Pro cu motorul pe benzină de 1,6 16v și 110 CP. Reducerea de care beneficiază în acest moment este de 2.000 Euro, prețul normal al versiunii de bază fiind de 14.200 Euro, inclusiv TVA.

Comparând prețurile promoționale din acest moment (inclusiv TVA) ale versiunilor de bază ale concurenților săi observăm că avem parte de prețuri mai mari cu 1.656 Euro în cazul Kia Cee’d, cu 3.759 Euro pentru Volkswagen Golf, cu 2.790 Euro pentru Opel Astra, cu 1.800 Euro pentru Ford Focus, cu 1.191 Euro pentru Peugeot 308, cu 944 Euro pentru Citroen C4, cu 811 Euro pentru Hyundai i30 și cu 2.608 Euro pentru Toyota Auris. În concluzie, Renault Megane are cel mai mic preț al versiunii de bază în clasa compactă.

Modelul testat are un preț de pornire de 17.300 Euro, inclusiv TVA, prețul înaintea aplicării reducerii de 2.000 Euro fiind de 19.300 Euro. După adăugarea tuturor opționalelor prezente pe modelul de test se ajunge la o valoare de 20.000 Euro, inclusiv TVA, nefiind o valoare mare, punând în balanță motorul puternic și numeroasele dotări.

După ce francezii de la Renault au schimbat pentru a doua oară faţa modelului Megane III, au venit și cu un atuu foarte important în raport cu concurenţa, aducând în plus un element esenţial, preţul competitiv, acesta fiind mai ieftin față de rivalii săi direcți și având în vedere că beneficiază de motorizări economice și eficiente, înverșunează și mai mult lupta pentru vânzări în segmentul compact.

În concluzie, noul Megane GT Line beneficiază de un design modern, sportiv, elegant și statutar, garantează pasagerilor săi un confort optim pentru o călătorie plăcută și reprezintă combinația perfectă dintre dinamism și confort, având în construcția sa o parte din ADN-ul modelului RS.

Text şi foto: Andrei Marin

 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2819 :: 17.08MB