No SSO cookie

Kia Cee'd 1,6 DSL CITY MT6

voteaza
(0/ 0)
O compactă care aduce o
Nota redactor
4.4
Nota cititor
0.0

Kia Cee'd 1,6 DSL CITY MT6

Vom prezenta în continuare un model coreean care şi-a făcut prima dată apariţia în anul 2006, este deja la a doua generaţie şi a trecut prin mai multe facelift-uri de-a lungul timpului. Este vorba despre noua generaţie a Kia Cee’d, testată în versiunea de top City şi cu motorizarea 1,6 DSL. Vom vedea pe parcursul materialului realizat în urma testului de ce unul dintre cele mai bine vândute modele de import din clasa compactă aduce o “briză” premium în clasa de volum.

Cee’d a fost cel mai bine vândut model al Kia în Europa în 2013, atunci când s-au comercializat nu mai puţin de 31.942 unităţi ale acestui model.

 

MOTOR

În Europa, noul Cee'd poate veni echipat cu două motoare pe benzină (1,4 MPI, 1,6 GDI) şi două diesel (1,4 WGT,1,6 VGT), care oferă puteri cuprinse între 90 şi 135 CP. Modelul de test era echipat cu motorul turbodiesel 1,6 DSL cu patru cilindri în linie, având o cilindree de 1.582 cmc, dezvoltând 128 CP la 4.000 rpm şi dispunând de un cuplu de 260 Nm disponibil între 1.900 şi 2.750 rpm.

Tehnologia Kia EcoDynamics face din acest 1,6 CRDi unul dintre cele mai ecologice motoare ale asiaticilor comercializate în prezent. Poate fi echipat opţional, contra a 258 euro cu ISG, sistemul de oprire / pornire a motorului în condiţii de staţionare în trafic, dezvoltat de Kia, emisiile de CO2 fiind de doar 97 g/km în acest caz, iar consumul mixt de doar 3,7 l/100 km. Norma de poluare în care se încadrează acesta este Euro 5.

Toate motorizările sunt echipate standard cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, iar opţional se poate comanda şi o nouă cutie de viteze automată, tot cu 6 trepte, iar aceasta va fi o transmisie cu dublu ambreiaj (Dual Clutch Transmission - DCT) dezvoltată în interiorul companiei, care spun cei de la Kia că va asigura o schimbare lină a treptelor de viteză pentru a îmbunatăţi confortul şi va reduce consumul şi emisiile de CO2 şi se vrea a fi o concurentă a celebrei DSG sau a Powershift-ului de la Ford. Pentru că încă nu am testat-o, nu putem să ne pronunţăm dacă va fi un loz câştigător al coreenilor în lupa cu producătorii europeni.

Motorul prezent pe maşina de test are codul D4FB, este fabricat în fabrica Kia din Slovacia, la Zilina, fiind montat şi pe Kia Soul şi Hyundai i30.

Turbodieselul de 1,6 litri se dovedeşte suficient de capabil să urce relativ rapid în ture dar, în acelaşi timp, cu un sunet destul de accentuat. Chiar dacă nu este cel mai silenţios propulsor, este caracterizat în special de un consum redus şi de vibraţii reduse, fiind rafinat în utilizarea cotidiană.

În timpul testului am observat că treptele pot fi schimbate foarte uşor, fără un efort considerabil şi foarte facil datorită cursei scurte, ceea ce înseamnă că o rulare în mediul urban cu această cutie de viteze manuală va fi plăcută şi nu vă va solicita prea mult.

O comparaţie cu motorul 1,7 DTS al lui Opel Astra evidenţiază o cilindree mai mare cu aproximativ 100 cmc la Opel, o putere foarte apropiată, de 130 CP pentru Astra şi un cuplu mai mare cu 40 Nm în favoarea germanului, ceea ce înseamnă un comportament dinamic aproape asemănător realizat cu un consum mai mic de combustibil, cel puţin teoretic, pentru modelul coreean.

Ford Focus şi Volkswagen Golf nu au în portofoliu un motor diesel cu putere şi cilindree asemănătoare cu ale lui Cee’d.

 

COMPORTAMENT

Un mare plus în verdictul pentru comportament îl are suspensia spate independentă tip Multi Link, care absoarbe bine denivelările şi creează un confort suplimentar pasagerilor.

Odată cu noua generaţie s-au îmbunătăţit manevrabilitatea şi performanţele autoturismului, acesta reacţionând şi răspunzând întocmai la cerinţele şoferului.

Suspensia se dovedeşte destul de rigidă şi alături de jantele de 17 inch montate pe maşina de test, duc la un comportament un pic prea rigid pe drumurile patriei, iar asistarea direcţiei este puţin prea artificială şi este lipsită de feedback, cel puţin în modul Confort, foarte potrivit însă, unor manevre în spaţii restrânse în oraş. Cel mai potrivit este modul Normal, modul Sport prezentând un sentiment de nesiguranţă şi practic poate concura cu succes un volan utilizat pentru jocurile pe PC.

Evident, o astfel de suspensie mai rigidă care nu duce confortul până la extrem înseamnă şi un ruliu mai puţin prezent în curbe, ceea ce îmbunătăţeşte considerabil caracterul dinamic şi bineînţeles, siguranţa pasagerilor în cazul virajelor abordate necorespunzător.

Coeficientul aerodinamic este de 0,30 şi este optimizat prin mai multe teste efectuate de Kia în singurul tunel de vânt din Coreea şi cel mai mare din Asia, care dispune de o elice ce măsoară 8,4 metri în diametru, iar acest tunel generează curenţi de aer simulând astfel deplasarea vehiculelor cu viteze de până la 200 km/h. Chiar şi blocurile optice din față și din spate au fost testate şi proiectate în tunelul aerodinamic, ambele oferind o carcasă din plastic concepută pentru a ghida aerul cât mai eficient în jurul maşinii.

Propulsorul ce dezvoltă 128 CP dă dovadă de vivacitate exemplară şi se comportă excelent în traficul urban, cuplul mare simţit de la turaţii joase fiind aici un avantaj, iar cutia manuală cu 6 trepte, disponibilă standard, are o timonerie precisă.

În extraurban nu sunt probleme în cazul reprizelor la viteze de autostradă, însă cel mai probabil motorul 1,4 DSL ar avea aici probleme, deci dacă doriţi achiziţionarea unui Cee’d diesel, înainte de a alege motorizarea ar fi recomandat un test cu ambele.

Sistemul de frânare, format din discuri ventilate pe faţă şi discuri pline pe spate, este adaptat greutăţii de 1.375 kg a modelului coreean şi  produce un sentiment de siguranţă în timpul frânărilor.

Ajungând la capitolul consum, deşi site-ul oficial al celor de la Kia România prezintă valoarea de 4,1 l/100 km în regim mixt, în realitatea cotidiană acest CRDi a consumat în jur de 6,4 l/100 km pe parcursul celor 517 km, realizaţi în proporţie mai mare în extraurban, utilizând un stil de condus relaxat, însă cu aerul condiţionat pornit tot timpul. Oricum, dacă se doreşte obţinerea consumului declarat în mediul urban de 4,9 l/100 km, este ceva mai dificil, valoarea reală pentru Bucureşti fiind undeva în jur de 7 l/100 km, în schimb consumul de 3,7 l/100 km pentru mediul extraurban poate fi atins doar la o viteză constantă de aproximativ 100 km/h, în treapta a 6-a şi fără aerul condiţionat pornit.

Acceleraţia de la 0 la 100 km/h, având cutia de viteze manuală cu 6 rapoarte, se realizează în 10,9 secunde iar viteza maximă a acestei motorizări, declarată de producător, este de 197 km/h.

În concluzie, Cee’d-ul echipat cu acest diesel de top nu se mişcă deloc anemic, însă nici nu se poate spune că se simte sportiv, este undeva la mijloc, însă este foarte potrivit mediului urban, consumul fiind redus şi motorul producând valori mari de cuplu la turaţii joase.

 

DESIGN

Într-un segment mult disputat şi condus de către Volkswagen Golf, Ford Focus, Opel Astra şi mai nou Peugeot 308, cei de la Kia aveau datoria de a veni cu un design nou, modern şi cu accente premium pentru a putea îndeplini cerinţele tot mai elevate ale clienţilor acestui segment.

Partea frontală are design-ul “bot de tigru” specific mărcii, beneficiază de o grilă montată într-un cadru cromat şi stilizată într-un stil aparte, dar care nu a necesitat o supradimensionare pentru a arăta bine şi a aduce un aer sportiv şi modern. Grila robustă este flancată de farurile cu xenon alungite, care atrag privirile..Alături şi având acelaşi design cu farurile cu aspect alungit care inspiră aerodinamicitate şi au o formă agresivă, care găzduiesc luminile cu LED de rulare pe timp de zi, se găseşte grila inferioară alungită şi care încadrează proiectoarele de ceaţă, având totodată un puternic accent funcţional.

Privit din lateral, modelul coreean surprinde prin designul sportiv şi inedit, ce îmbină caracterul impresionant cu individualismul, iar linia geamurilor asemănătoare unui coupé aduce trăsături distinctive în clasa autovehiculelor compacte, întreg exteriorul ridicându-se la nivelul concurenţei.

Partea posterioară cu aspect lat, structurat pe orizontală, iradiază stabilitate şi modernism, fiind o consecinţă clară a subîmpărţirii luminilor spate, care se prelungesc mult către partea laterală.

Tușele exterioare ale compactei au fost desenate la Frankfurt, în timp ce detaliile interiorului au fost creionate în centrul de design din California.

Contururile sportive se extind de la capota motorului cu formă ascuţită, la montanţii laterali şi până la partea din spate cu aspect sportiv distinctiv, iar postura este lată şi pasajele roţilor sunt slab reliefate pentru un design minimalist. O singură privire este suficientă pentru a vă convinge că noua generaţie Cee’d lansată în 2012 nu mai are nimic de a face cu vechea generaţie. Designul exteriorului este voit sportiv, iar acest aspect, din păcate, nu se traduce şi într-un comportament dinamic la fel de bun precum arată, datorită trenului de rulare adaptat mai curând şoselelor din vestul Europei, deşi propulsorul este foarte bine adaptat unor ieşiri extraurbane dese şi exceleaza la capitoulul consum redus şi vibraţii reduse, însă aceste aspecte vor fi exemplificate mai pe larg în cele ce urmează.

Întreg exteriorul este puţin înălţat şi prezintă câteva accente optice ce îi reliefează caracterul masculin, pentru a atrage cu preponderenţă publicul tânăr.

Garda la sol de 140 mm, suficient de mare, înseamnă că deşi în 99% din cazuri maşina se adresează rulării pe asfalt şi datorita dimensiunilor compacte, traficului urban, nu înseamnă că nu vă poate scoate la o plimbare pe un drum de macadam.

Maşina este mai lungă, mai lată şi mai scundă faţă de generaţia anterioară de Cee’d. În schimb, ampatamentul a rămas acelaşi, mai exact 2.650 mm. Are 4.310 mm lungime, 1.780 mm lăţime şi 1.470 mm înălţime.

Lungimea modelului coreean este mai mare faţă de cea a lui 308 (4.276 mm), i30 (4.300 mm) şi Golf (4.199 mm), dar mai mică faţă de a lui Astra (4.419 mm), Mazda 3 (4.460 mm) sau Focus (4.358 mm).

Ampatamentul se dovedeşte foarte generos, fiind depăşit doar de către Opel Astra cu ai săi 2.685 mm, aflându-se la egalitate cu i30 şi fiind mai mare faţă de Golf, Focus, 308, Megane, C4, Mazda 3 sau Auris.

Comparat cu minimalismul adoptat de Volkswagen Golf şi aspirând la design-ul îndrăzneţ al noului Ford Focus sau al 308-ului, Cee’d iese în evidenţă şi aduce un exterior curat şi simplu, dar cu numeroase accente moderne şi linii agresive, fiind creat de designerul german Peter Schreyer, cel care a semnat între anii 1994 şi 2002 design-ul modelelor Audi TT, A3, A4 şi A6, dar şi pe cel al Volkswagen New Beetle. Din 2006, neamțul lucrează pentru Kia, care, într-un demers total neobișnuit pentru un producător auto sud-coreean, i-a dat mână liberă pentru desenarea tuturor modelelor sale.

 

INTERIOR

Actuala generaţie Kia Cee'd prezintă un interior complet nou, cu un aer mai premium faţă de precedenta generaţie, cu o calitate a materialelor mai ridicată, comutatoare îmbunătăţite, display cu tehnologie touch-screen şi ergonomie crescută pentru şofer.

În interior, calitatea asamblării este exemplară, însă fineţea materialelor arată cum a fost posibilă obţinerea preţului competitiv al modelului coreean.

Modelul coreean îţi permite să te bucuri la maximum de privelişte şi de aerul proaspăt, datorită trapei panoramice din 2 piese, disponibilă opţional contra sumei de 887 euro. Concepută sub forma a două bucăţi de sticlă, se întinde pe întreaga suprafaţă a plafonului şi îţi dă o senzaţie plăcuta de spaţiu la interior.

Configuraţia scaunelor rămâne perfectibilă, în ciuda unui suport lateral foarte bun şi a unor materiale de bună calitate folosite la construcţia acestora.

Stilul contemporan al interiorului Cee’d-ului se vede în panoul de bord bine finisat. Dar nu este vorba numai despre aspect, ci şi despre spaţiul pentru şofer, construit în aşa fel încât să ai la îndemână tot ce-ţi trebuie pentru a te simţi comod, bine dispus şi având control deplin. Comenzile de pe volan, în număr de 14 nu sunt greu de învăţat şi îţi permit să acţionezi sistemul audio şi dispozitivele cu tehnologie Bluetooth fără a-ţi lua privirea de la drum.

Spaţiile de depozitare prezente în interior sunt numeroase şi bine poziţionate, semn că partea familistă a publicului ţintă nu a fost deloc neglijată.

Modelul testat prezintă elemente de plastic negru lucios (Piano Black) pe consola centrală, pe volan şi pe uşi pentru a spori calitatea interiorului şi are o nouă consolă centrală ce include sistemul de navigaţie disponibil opţional în pachetul FP2 pentru 1386 euro dar şi opţiunea volanului încălzit pentru vremea rece, foarte util şi inclus în pachetul de iarnă contra sumei de 177 euro, alături de scaunele încălzite. Noul interior este mai stilat şi inteligent spaţiat, graţie ampatamentului suficient de mare pentru clasa sa (2.650 mm) şi înalţimii plafonului. Dispune de asemenea de scaune spate rabatabile 60/40 care pot oferi un spaţiu plat de încărcare.

În schimb, afişajul sistemului de climatizare automată şi afişajul situat central pe bord beneficiază de o grafică uşor depăşită de timp, display-urile fiind monocrome.

Trapa panoramică extinsă asigură o atmosferă deschisă şi inundată cu lumină în habitaclu, iar pachetul de lux, disponibil opţional pentru 2.950 euro şi montat pe maşina testată, include scaunul şoferului cu memorarea poziţiei, suport lombar reglabil pentru ocupanţii locurilor din faţă, scaun pasager reglabil pe înălţime, tapiţerie din piele, buton pornire motor, faruri tip xenon + spălător şi bord de tip “Super Vision”, mai exact cadranele de bord sunt complet digitale. Din tot acest pachet am remarcat funcţionalitatea foarte bună a sistemului easy access, care poate fi activat din meniul de setări şi retage scaunul cu 10-20 cm la oprirea motorului şi deschiderea uşii pentru a putea ieşi sau intra mai uşor în habitaclu, opţiunea adresându-se doar şoferului, iar la urcare scaunul revine în poziţia memorată anterior.

Întreg interiorul este complet nou, calitatea materialelor fiind îmbunătăţită vizibil comparativ cu vechiul model, iar pe lângă ergonomia îmbunătățită îşi face simțită prezenţa și o aglomerare, în sensul bun, de echipamente hi-tech, cum ar fi display-ul touch-screen de înaltă rezoluție cu o interfață multimedia prietenoasă, multitudinea de butoane sau ceasurile de bord digitale.

Spaţiul pentru bagaje oferit de portbagaj este aproape cel mai mare din segment, oferind o capacitate de 380 litri, fiind depăşit doar de Citroen C4 cu ai săi 408 litri. Hayonul are o deschidere suficient de amplă pentru a uşura încărcarea cu diverse obiecte de dimensiuni mai mari, iar sub podeaua portbagajului sunt numroase spaţii de depozitare pentru obiecte mai mici.

Accesul către locurile din spate este foarte facil, uşile având o deschidere largă, iar spaţiul pentru cap şi genunchi este foarte bun.

Atunci când pătrunzi în interior, marea surpriză o reprezintă design-ul cu accente premium al planşei de bord şi al celorlalte componente. Kia a făcut un pas foarte mare în evoluţia interiorului, reuşind să ofere o ergonomie foarte bună.

 

TEHNOLOGIE

Cu SPAS (Sistemul inteligent pentru parcarea asistată), parcările cu spatele, chiar şi în cele mai mici spaţii se dovdesc a fi o simplă formalitate. Sistemul recunoaşte un spaţiu de parcare adecvat, preia automat direcţia şi calculează distanţa până la maşinile din faţă şi din spate. Trebuie doar să schimbi vitezele şi la activarea sistemului să selectezi partea pe care vrei să parchezi, stânga sau dreapta.

Ecranul tactil mare cu o grafică nouă şi cu o claritate superioară, este uşor de utilizat şi îşi face treaba cu brio, având în componenţa sa sistemul de navigaţie cu harta României nu foarte updatată, A3-ul până la Polieşti nefiind prezent pe hartă în momentul testului, însă este foarte probabil ca dealer-ul să nu fi făcut update acesteia.

Atmosfera premium din maşină este completată de instalaţia audio care vine standard, generează un sunet corect pentru preţul maşinii şi oferă o experiență auditivă asemănătoare celei dintr-o maşină cu un preţ de peste 20.000 euro.

În cadrul tabloului de bord complet digital există mai multe moduri de afişare a instrumentarului de bord, selectabile din meniul dedicat.

 

SIGURANTA

Kia Cee’d a obţinut 5 stele la testele EuroNCAP desfăşurate în 2012, cu un scor de 89% pentru ocupanţii adulţi, 88% pentru copii, 61% pentru pietoni şi 86% pentru sistemele de siguranţă din dotarea sa.

Dotările de siguranţă activă sunt numeroase încă din nivelul de echipare de bază: dispozitive de pretensionare pentru centurile de siguranță faţă, limitatoare de sarcină pentru centurile de siguranță faţă, airbag-uri frontale pentru şofer şi pasagerul faţă, airbag-uri cortină, airbag-uri laterale, controlul dinamic al stabilităţii (VSM - Vehicle Stability Management), precum şi ABS ce include EBD şi asistenţă la frânarea de urgenţă.

Din relatările oficiale se pare că noua generaţie Cee’d este substanțial mai sigură faţă de generația anterioară, caroseria este cu 51% mai rigidă şi structura de rezistenţă a fost îmbunătățită, pentru a ajuta la disiparea mai eficientă a energiei. Kia a realizat, de asemenea, reducerea reparațiilor costisitoare în cazul accidentelor la viteză redusă. Atât structurile din față și din spate ale mașinii sunt concepute pentru a minimiza deformările în timpul coliziunilor care au loc la mai puțin de 15 km/h.

 

CALITATE-PRET

Preţul mai crescut al celei de-a doua generaţii indică clar faptul că reprezentanţii Kia au mizat pe o maşină situată între gama de buget şi gama premium şi au reuşit să aducă vânzări importante prin acest aspect.

Maşina coreeană compactă costă între 13.856 şi 18.732 euro inclsuv TVA, cel din urmă fiind totodată şi preţul versiunii testate. Faţă de modelul pe care l-a  înlocuit în 2012, noua generaţie avea un preţ de listă mai mare cu 2.270 euro la momentul lansării în România.

Nu mai este o noutate pentru pasionaţii auto faptul că modelele coreene reprezintă alternative viabile şi competitive în toate clasele, iar Kia Cee’d nu dezamăgeşte în segmentul mult disputat şi din ce în ce mai aglomerat al compactelor de volum, oferind spaţiu interior generos şi un comportament confortabil şi rafinat. Spaţiul pentru bagaje este aproape cel mai mare din clasă, fiind mai mult decât suficient pentru o familie cu 1-2 copii.

Cea mai recentă generaţie Kia Cee’d a făcut parte din sondajul revistei britanice AutoExpress privind satisfacția clienților și a ocupat locul 10 din 150 de autoturisme. Brandul Kia este clasat în acelaşi top pe locul al șaptelea din 33 de producători, în timp ce garanția de 7 ani demonstrează cât de multă încredere Kia are în maşinile produse de ei.

Garanţia Kia de 7 ani este oferită de producător "din bară în bară" şi este fără limită de kilometri în primii trei ani şi până la limită de 150.000 km în toţi cei 7 ani. Există de asemenea şi o garanţie pentru vopsea de 5 ani sau 150.000 km şi o garanţie anti-perforaţie la coroziune de 12 ani fără limită de km.

Un mare beneficiu pentru client este faptul că garanţia de 7 ani este transferabilă către posesorii ulteriori ai vehiculului.

Kia Cee’d se adresează atât bărbaţilor cât şi femeilor, versiunea compactă fiind foarte potrivită tinerilor dornici de experienţe noi dar şi de tot confortul în maşină.

Text şi foto: Andrei Marin

 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.4883 :: 21.14MB