No SSO cookie

Suzuki Alto

voteaza
(0/ 0)
Suzuki Alto 1.0 GLX
Nota redactor
3.0
Nota cititor
0.0

Suzuki Alto

Masini.ro a avut in teste cel mai nou produs Suzuki de pe piata, anume, Suzuki Alto 1.0 GLX. Trebuie spus inca de la inceput, ca masina ne-a fost oferita de catre Radacini Motors, dealer autorizat Suzuki, carora le multumim pe aceasta cale, si ca acest model se comercializeaza la acest moment, doar intr-o singura varianta de echipare, cea despre care vom vorbi in cele ce urmeaza.
Suzuki Alto este o masina de mic litraj si de mici dimensiuni, mai mica si decat fratele deja testat de Masini.ro, Splash.
Gandit pentru o exploatare zilnica in marile aglomerari urbane, Suzuki Alto intra pe o piata cu foarte multi concurenti. Segmentul masinilor mici este ocupat deja de catre Chevrolet Spark, Toyota Aygo, Peugeot 107, Citroen C1, Suzuki Splash, asadar ocuparea unei felii considerabile de piata este o sarcina mai mult decat dificila.

Motor

Suzuki Alto vine cu o echipare de 1.0 litri, mai exact 996 cmc, un motor mic, cu trei cilindri, asupra carora actioneaza cate patru supape/fiecare, aspirat natural.
Puterea maxima este de 68 C P, disponibili la o turatie extrem de ridicata, 6000 rpm, insa cuplul motor este foarte mic, de numai 90 Nm, care incepe sa-si faca aparitia la turatii de peste 2500 rpm, fiind de-a intregul resmtit abia la 3400 rpm.
Viteza maxima este de 155 km/h, iar acceleratia 0-100 km/h, se realizeaza intr-o vesnicie de 14 secunde, chiar daca tot acest ansamblu motor trebuie sa urneasca numai 930 kg, sau o masa maxima totala de 1250 kg.
Cutia de viteze este manuala, cu cinci trepte, dintre care primele trei sunt lungi, dand posibilitatea masinii sa prinda oarece viteza.
De fapt trecerea prin treptele 1-2-3 este o adevarata aventura, in specialcu doi ocupanti in masina, si cu aerul conditionat pornit. Masina pur si simplu nu este creata pentru vitejiile bucurestene, si datorta constructiei sale pe de o parte, si a dimensiunilor reduse, indeamna, de fapt obliga, la un mers civilizat si respectuos.
Comparat insa cu celalalt motor in trei pistoane testat recent de Masini.ro, anume cel de pe Skoda Fabia, observam ca desi cel de pe Suzuki este mai mic cu aproximativ 200 cmc, diferenta dintre cele doua este de doar 2 CP (Fabia 1,2 HTP = 70 CP), crescand la cupul motor, unde Fabia atinge 112 Nm fata de cei numai 90 Nm ai modelului japonez, insa la capitolul acceleratie, Suzuki devanseaza Skoda cu 0,9 secunde in testul l0-100 km/h. Si tot fata de modelul ceh, Suzuki vine cu raspunsul cel mai optim in ceea ce priveste consumul, avand in vedere ca Skoda a inregistrat un consum mixt de 7.0 l/100 km/h
Consumul de carburant, al modelului japonez, este, in ciclu urban, de 5,5 l/100 km, 3,8 extraurban si 4,4 litri in regim mixt. Aici as avea o prima obiectie, datorita faptului ca masina nu este prevazuta cu un computer de bord, calculul consumului fiind oarecum aproximativ, insa in regim urban, masina a consumat in jur de 0,5-1,0 l/100 km mai mult decat pretind constructorii, insa acesta este un aspect subiectiv, rezultatele fiind la latitudinea stilului de condus.
Norma de poluare in care se incadreaza Suzuki Alto este Euro V, ceea ce reduce la zero o taxa de prima inmatriculare, care oricum ar fi fost infima la o asemenea capacitate cilindrica.

Comportament

Suzuki Alto este o masina care datorita incadrarii sale in segmentul masinilor mici, se comporta minunat in traficul aglomerat.
Daca n-ar fi fost evidenta lipsa de putere a motorului, Suzuki Alto ar fi reprezentat o alegere minunata pentru cei care strabat zilnic jungla Capitalei.
Ce este de reprosat acestui model este raspunsul lent al acceleratiei, si timpul lung de accedere in treptele superioare, deci pentru cei cu un stil decondus ceva mai sportiv, aceasta masina nu este deloc recomandata.

Masina este extrem de usor manevrabila, cu un diametru de bracaj al rotilor de 4,5 metri.
Suspensia, macPherson pe fata si multi-link cu arcuri elicoidale pe spate, surprinzator, desi un pic rigida, nu este deranjanta, deci trecerea peste denivelari nu se face cu un efort mare din partea masinii, si nici nu se resimte prea tare in habitaclu. La iesirea pe autostrada se aseaza frumos la drum, fiind un vehicul stabil, in ciuda masei sale reduse.
Masina are insa niste probleme de vizibilitate. Montantul A, care este destul de gros, proeminent, si cu o inclinatie mare, obtureaza in anumite unghiuri vizibilitatea, iar datorita faptului ca geamurile laterale spate au fost subdimensionate, si aici, apar unghiuri moarte, mai mari decat la celelalte vehicule. Astfel, apar probleme la parcarile laterale cu spatele. La acest ultim aspect concura si dimensiunile reduse ale lunetei.

Design

Designul cu linii rotunde si estremitati rotunjite se incadreaza in trendul actual al producatorilor auto. Grila fata, masiva in raport cu dimensiunile generale ale masnii, care este incadrata de cele doua faruri ample, care se intind pana la jumatatea capotei motorului, completeaza o nota de agresivitate pe care Suzuki Alto o are din start. Personal, as fi extins grila fata si mai mult.
Spatele are insa o problema. Comparat cu cel al Chevroletului Spark, cele doua masini sunt aproape identice cand vine vorba de linia hayonului, cu tot cu unghiurile neconventionale de la marginea de jos a acestuia. Si lampile spate par desenate de catre acelasi stilist, diferenta fiind ca la Spark sunt lampi clare, iar la Alto colorate.
Similitudini exista si la partea frontala, unde farurile seamana si ele, izbitor cu ale Spark-ului, iar barile de protectie, fata, dar in special cea spate, par a fi si ele iesite de pe aceeasi masa de proiectare.
Asta nu inseamna ca Alto este similar sau confundabil cu Chevrolet Spark. Japoneza are personalitatea ei proprie, stilul ei propriu, dar, asa cum am notat, are si similitudinile ei cu acest model.

Interior

Masina a fost gandita sa coste cat mai putin. Acesasta este senzatia pe care o ai la interior. Materiale ieftina, imbinate judicios si cu mare grija, insa finisaje facute la repezeala.
Nu se poate afirma ca Alto are un interior frumos. Si in plus, a fost conceputa pentru numai patru persoane.
Aspectele care mi-au displacut sunt:
-geamurile laterale spate, cu un sistem de deschidere lateral
-lampa plafoniera
-prezenta unui singur buton de actionare al geamurilor electrice, pe fiecare usa, fapt care duce la un disconfort in cazul in care soferul este singur in masina si trebuie sa actioneze geamul fata-dreapta
-spatiul insuficient pentru ocupantii banchetei spate, in cazul in care cei din fata au dimensiuni considerabile
-cele doua manete, probabil cu actionare mecanica, pentru deschiderea capacului la rezervorul de benzina si cel de deschidere al hayonului
In rest in Alto ai o senzatie placuta, familiara, completata de culori placute si mai ales, rezistente la murdarie si la actiunea timpului asupra lor.
Surprinzator, desi portbagajul pare extrem de mic, avand o capacitate de 129 litri, este foarte aproape de cel oferit de competitori directi, Toyota Aygo, Citroen C1 si Peugeot 107, adica de 139 litri. Insa cel al ChevroletuluI Spark, este lider in segment, avand 170 litri.

Tehnologie

SuzukI Alto pastreaza ideologia de masina disponibila pentru un buget redus si la acest capitol. Tehnologic vorbind, desi avem la dispozitie Radio CD cu MP3, acesta are doar doua boxe disponibile si functionale. In completare, masina are in dotare ceas digital, inchidere centralizata cu telecomanda cu functie de aprindere a avariilor, si evident ABS+ EBD. Si da, are geamuri actionate electric.
Nu vorbim deci despre un monstru tehnologic, nici depsre o masina cu echipari surprinzatoare, din punct de vedere tehnologic, ci despre o masina echipata cu strictul necesar, desi uneori, in acest strict necesar se incadreaza si banalul turometru.

Siguranta

Suzuki Alto a obtinut trei stele la testele EuroNCAP, fata de cele patru obtinute de Chevrolet Spark, si cele patru obtinute de Citroen C1, care, conform EuroNCAP "are aceeasi platforma cu Toyota Aygo si Peugeot 107, deci se asteapta ca rezultatele sa fie similare."
Suzuki Alto are in dotarea de serie, airbag-uri frontale pentru sofer si pasager, laterale (incorporate in scaunele fata), ABS si EBD, centuri cu prindere in trei puncte pentru toti cei patru ocupanti, sistem ISOFIX de prindere a scaunului de copil pentru laterale spate, sistem de blocare a usilor spate pentru siguranta copii, bare impact lateral in usile fata si imobilizator motor.

Calitate-Pret

Suzuki Alto 1.0 GLX costa 8650 Euro cu TVA inclus. Fata de concurenta sa directa, Suzuki sta astfel:
Toyota Aygo, in varianta Terra cu cinci usi, costa 9941 Euro, insa masina se incadreza in normele Euro IV, este mai lenta cu 0,2-0,9 secunde si are exact aceeasi putere de 68 CP.
Cea mai ieftina varianta Citroen C1 costa 10.044 Euro, in rest datele tehnice fiind similare cu cele de la Aygo
Peugeot 107, in aceeasi configuratie ca a modelelor deja comparate, costa 8748 Euro cu TVA inclus, pret la care s-a aplicat deja discountul oferit de catre Peugeot Romania, adica 1258 Euro.
La celelalte modele nu s-a luat in calcul vreo oferta speciala, sau vreun eventual discount.
Chevrolet Spark, are un pret de 8545 Euro, TVA inclus, fiind ea mai ieftina optiune, si singurul competitor care ar putea da bataie de cap micului Alto, fiind si singurul incadrat in ormele de poluare Euro V.

Corvin (Cristian Szilvassy)
 

Comentarii (2)

scris de Anonim

e cam departe masina de una de familie.daca stau 3 pers nu mai ai aer.geamul din dreapta este necesar pt a vorbi cu cineva de exemplu...sau eu il deschid cand fumez.

scris de Anonim

fara suparare dar eu cred ca ati comparat o masina de familie cu una de lux sau de curse...plus ca nu vad ce nevoie ar avea soferul sa deschida geamul din dreapta in timpul mersului.

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.4189 :: 21.08MB